Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Leul a înregistrat cea mai mare apreciere a unei monede_ Europa faţă de Euro

În luna decembrie, Leul a marcat pe pieţele financiare cea mai mare creştere a unei monede din Europa faţă de Euro (aproape 1,6%), astfel încât a recuperat o parte din deprecierea suferită pe parcursul anului şi a încheiat 2012 cu o scădere de cca 2,9% comparativ cu moneda unică europeană.

Leul a rămas singura monedă din UE care s-a depreciat anul trecut faţă de Euro, dar a părăsit "podiumul" monedelor din Europa care au marcat cele mai mari scăderi comparativ cu moneda unică europeană. Luna trecută, Leul a avut o creştere semnificativă pe pieţele financiare şi faţă de Dolarul american (cca 3%), astfel încât moneda naţională a recuperat aproape în totalitate devalorizarea din timpul anului 2012 faţă de USD. "Au fost desigur, mai mulţi factori care au susţinut Leul în ultima perioadă, dar cel mai important dintre aceştia a fost stabilitatea adusă de alegeri şi confirmarea rapidă a unui nou guvern, fără tensiuni suplimentare. Acest lucru a accentuat impactul pozitiv al altor factori, precum reducerea deficitului bugetar şi evitarea recesiunii - spre deosebire de alte ţări din regiune: estimările privind creşterea economică pe 2012 se situează sub 1%, dar rămân pozitive. Desigur, au fost şi alte variabile punctuale care au contribuit la aprecierea monedei naţionale, precum intrările de Euro de la românii plecaţi în străinătate şi care vin în ţară de sărbători", a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

Forintul a înregistrat în decembrie cea mai mare depreciere a unei monede din UE faţă de Euro, de cca 3,6%, fapt care a redus aprecierea anuală a monedei la aproximativ 6,7%. La sfârşitul lunii noiembrie, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a retrogradat ratingul de credit al Ungariei la două trepte sub categoria "investment grade" (recomandat pentru investiţii), apreciind că politicile guvernului de la Budapesta afectează perspectivele de creştere a economiei pe termen mediu. Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit perspectiva pentru ratingul Ungariei la 'stabilă' de la 'negativă', dar a confirmat ratingul 'BB plus' (categoria junk). "Forintul maghiar a atins minime record la începutul lui 2012, pe fondul tensiunilor din Ungaria, precum şi al disputelor dintre guvernul de la Budapesta şi FMI; apoi, pe parcursul anului, pieţele financiare au înregistrat o corecţie, moneda intrând pe o pantă de apreciere", a precizat Victor Safta.

Zlotul polonez a încheiat 2012 cu o apreciere considerabilă faţă de Euro, de 8,5%, cea mai mare din Europa. "Polonia începe să resimtă efectele crizei din UE, iar economia se pare că va încetini în acest an; există însă o doză de încredere că oficialii de la Varşovia vor ştii cum să <<navigheze>> în condiţii vitrege: Polonia a fost singura ţară din UE care nu a intrat în recesiune odată cu criza din 2008, iar aşteptările actuale ţin cont de acea performanţă", a precizat Victor Safta.

Coroana cehă a crescut luna trecută cu 0,6% faţă de Euro, iar pe întreg anul 2012 cu 1,89%. În decembrie, Lira Sterlină a variat nesemnificativ faţă de Euro, marcând însă per ansamblul anului trecut o creştere de cca 2,65% comparativ cu moneda unică europeană. Coroana suedeză s-a apreciat cu 0,8% comparativ cu Euro în ultima lună a anului trecut şi a încheiat 2012 cu o creştere de 3,64% faţă de Euro.

“Anul 2013 nu va fi foarte ușor nici pentru Leu, nici pentru economia românească şi nici pentru Euro. Sunt încă multe probleme fundamentale nerezolvate în Zona Euro, iar acest lucru are mari şanse de a amplifica orice alt -inițial- mic dezechilibru care ar putea să apară. În ceea ce priveşte economia românească, prognoza de creștere pe 2013 are neaparată nevoie de creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene. Cel mai probabil, în acest an, volatilitatea se va menține destul de ridicată pe piețele financiare, inclusiv în ceea ce privește Leul”, a arătat Victor Safta.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Leul a înregistrat cea mai mare apreciere a unei monede_ Europa faţă de Euro
DorohoiNews.ro, 04-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro