Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

insolatie la copii

Combinaţia temperaturi înalte cu un nivel ridicat al umidităţii este foarte greu de suportat de organism care se supraîncălzeşte şi apare fenomenul de insolaţie. Insolaţia este greu de suportat de oamenii mari, dar copiii sunt expuşi unui risc şi mai mare. Corpurile lor mici se supraîncălzesc mult mai uşor, iar primele simptome de insolaţie la copii sunt puls rapid, dureri de cap şi epuizare fizică.

Dacă observi aceste semne la copilul tău, sună la Urgenţe. Însă până la sosirea paramedicilor, iată ce paşi trebuie să urmezi pentru a te asigura că reduci cât mai mult riscurile unor complicaţii.

În caz de insolaţie, du copilul la umbră

Primul pas pe care trebuie să-l faci este să duci copilul la umbră. Şi mai bine ar fi să găseşti un loc cu aer condiţionat. Astfel vei reuşi să reduci mult mai repede temperatura corpului copilului. Un ventilator sau aparatul de aer condiţionat va distribui aer pe piele, ceea ce va ajuta procesul de transpiraţie. Acest proces ajută organismul să se răcorească.

Îndepărtează hainele copilului pentru a răci mai uşor corpul în caz de insolaţie


Scoate cât de multe haine poţi de pe copil, mai ales dacă sunt strânse pe corp. Acest lucru ajută la o mai bună circulaţie a aerului pe corp şi scade temperatura. Asigură-te că nimic nu stă strâns în jurul gâtului pentru ca sângele să circule, iar respiraţia să revină la normal.

Dacă a făcut insolaţie, aşază copilul întins

Pentru ca muşchii să se relaxeze, întinde copilul într-un loc răcoros. Pune-i o pernă sau ceva asemănător sub picioare, astfel încât tălpile să fie redicate la aproximativ 30 cm de sol. Acet lucru ajută sângele să circule spre inimă, plămâni şi previne intrarea în stare de şoc a creierului.

Udă şi răcoreşte pielea copilului, în caz de insolaţie

Stropeşte o cârpă sau un prosop, sau un tricou cu apă rece şi pune-l pe trupul copilului. Astfel vei ajuta la reglarea rapidă a temperaturii corpului. Dacă ai la îndemână, un recipient cu pulverizator cu care să împrăştii apă pe corpul copilului este mai mult decât indicat. Aşază compresii cu apă rece pe gât, zona genitală şi subraţ. Aceste zone au vase de sânge aproape de suprafaţa pielii şi astfel, sângele se va răcori mai repede în tot corpul.

Hidratează copilul când a făcut insolaţie

Potrivit specialiştilor, un copil care suferă de insolaţie trebuie să bea o jumătate de ceaşcă de apă la fiecare 15 minute. Sunt indicate băuturile pentru sportivi pentru că au concentraţia optimă de săruri şi zahăr. Atenţie! Nu forţa copilul să bea prea mult, prea repede, pentru că acest lucru poate conduce la greaţă şi vomă, ceea ce înseamnă accentuarea stării de deshidratare. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

insolatie la copii
DorohoiNews.ro, 02-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează șofer. Pentru detalii va așteptăm la sediu pe str. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro