Tânăr de 20 ani din Botoșani depistat de polițiști în trafic sub influența substanțelor psihoactive

29 oct. 2025, Infractional
Tânăr de 20 ani din Botoșani depistat de polițiști în trafic sub influența substanțelor psihoactive

La data de 25 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 20 ani, din municipiul Botoșani.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Ulterior, în urma probelor recoltate de Institutul de Medicină Legală, rezultatul a fost pozitiv, reieșind prezența substanțelor interzise în sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Sursa: dorohoinews.ro