Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

scoala-Suharau

Se ştie că cine se implică cu toată puterea sa în viaţa şcolii, riscă să fie eliminat, deoarece devine un pericol pentru şefii săi direcţi, directori sau inspectori, care mai întâi se întreabă „ce vrea şi ăsta să demonstreze?”, apoi trec la retrogradarea celui în cauză, pentru a-i limita culoarul de acţiune.

Dar pentru că astfel de remarci au un caracter general, voi exemplifica referindu-mă la o situaţie petrecută pe 16 septembrie 2011, în şcoala din satul Lişna, comuna Suharău, judeţul Botoşani. Concret, la ora 845 un profesor mă anunţă că avem şedinţă cu şeful cel mare, directorul ŞAM Smîrdan, domnul profesor Gheorghe Creţu. Mă conformez, dar trag de timp până la pauză, când  mi se transmite că am fost destituit din modesta funcţie de responsabil de structură şcolară, în locul meu fiind instalat fostul responsabil, cuscrul directorului Gheorghe Creţu, domnul învăţător Ioan R., preşedintele PSD Suharău, care brusc a mai adăugat în buchetul cu trei trandafiri roşii unul portocaliu. Să nu cunoască domnul Ioan R. semnificaţia buchetului cu patru trandafiri?...  
   
„În orice societate care se pretinde a fi civilizată, orice act uman trebuie să aibă o justificare”, i-am spus domnului director, „şi, în acest sens, vă rog să-mi spuneţi care sunt motivele destituirii?” „Din punct de vedere profesional, nu am ce să vă reproşez, însă motivul demiterii este de ordin politic”, a răspuns domnul director, adăugând că „eliminarea vi se trage de la conflictul din primăvară cu directorul  Casei Corpului Didactic (CCD), domnul Gică Manole”.

Nu ştiam că s-a reintrodus politizarea în şcoala românească, dar în învăţământul din comuna Suharău a funcţionat din plin păstrarea puterii, cu mici întreruperi, după un model bătătorit de la Revoluţie încoace: unul dintre cuscrii menţionaţi era în „barca”  puterii, celălalt în cea a opoziţiei, sprijinind acelaşi interes de grup, indiferent cine câştiga alegerile locale, parlamentare ori prezidenţiale, după o regulă imbatabilă, dezvăluită în acea zi de 16 septembrie de Ioan R. : „şi ce dacă eşti într-un partid şi faci politica altui partid?!” Considerând comentariile de prisos, deşi aici poate ar fi interesantă poziţia organizaţiei judeţene a PSD-ului, voi arăta ce anume a ignorat directorul Gheorghe Creţu, când m-a destituit din funcţia de responsabil de la Şcoala „Constantin Tincu” din satul Lişna: în mai puţin de un an şi jumătate, am iniţiat şi am urmat paşii adecvaţi pentru atribuirea numelui Constantin Tincu şcolii din satul Lişna; am realizat documentaţia prin care Şcolii „Constantin Tincu’’ Lişna i s-a acordat Diploma de Excelenţă Instituţională, această instituţie fiind singura din mediul rural căreia i s-a acordat, la nivel judeţean, distincţia menţionată; am introdus numele şcolii din Lişna în presa judeţeană, naţională, dar şi în cea ucraineană şi basarabeană, sporind astfel prestigiul şcolii din comuna Suharău; am sponsorizat în această perioadă  instituţia şcolară, în care îmi desfăşor activitatea, cu materiale de construcţie cu o valoare ce o depăşeşte pe aceea a câtorva salarii medii nete ale personalului didactic şi, implicând o serie de membri ai comunităţii locale, am realizat în regim de voluntariat lucrări concrete de construcţie şi reparaţie a localului şcolii şi grădiniţei, pentru ca beneficiarii, copiii, să înveţe în condiţii mai bune, într-un cadru instituţional adecvat. Şi, după toate acestea, a sosit răsplata: demiterea, ca o consecinţă (probabil!) şi a faptului că sunt singurul cadru didactic din comuna Suharău intrat în Corpul Profesorilor de Elită al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani!

În schimb, învăţătorul Ioan R., în perioada 1993-2010, când s-a aflat în fruntea şcolii din satul Lişna, a avut realizări cât se poate de modeste, dacă ne raportăm la volumul investiţiilor din celelalte şcoli din comună. În plus, investiţiile care totuşi s-au făcut şi, într-un fel sau altul, au primit girul său, au fost executate în bătaie de joc, dar pe bani mulţi şi fără ca cineva să ia atitudine, măcar că, personal, după numirea în funcţia de responsabil, am solicitat în scris un audit de la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani cu privire la ultimele lucrări din unitatea noastră şcolară. Dar probabil şi faptul că am ales să iau atitudine, inclusiv în presă, faţă de matrapazlâcurile din sistemul de învăţământ, plătite cu bani grei de la bugetul de stat, m-au făcut să fiu incomod, motiv pentru care s-a procedat la acţiunea de demitere a lui Gruia Cojocaru. Cireaşa de pe tortul demiterii a venit când, nemulţumit de activitatea oamenilor de serviciu, buni prieteni cu cei doi cuscri, am solicitat, tot în scris, directorului Gheorghe Creţu luarea anumitor măsuri cu aceştia, pentru a-i determina să-şi efectueze corect îndatoririle care le revin prin fişa postului...
 
Dar directorul Gheorghe Creţu, care de la Revoluţie îmbracă cu aceeaşi uşurinţă straiele roşii, galbene ori portocalii, combinând culorile în funcţie de starea vremurilor, mai are câteva motive de satisfacţie: a privit senin cum am demarat, pe banii mei, o serie de lucrări la nivelul şcolii în luna august, lucrări care au continuat în septembrie, a fost încântat de modul cum am gestionat din fondurile mele proprii multe din problemele şcolii, întru deschiderea anului şcolar, a salutat contractul de parteneriat pe care, în această lună, l-am semnat în numele Şcolii Constantin Tincu cu instituţii culturale şi educaţionale din România şi Ucraina, şi, după ce totul a fost pus la punct, mi-a arătat uşa! „Fiul satului”, cum se pretinde directorul Gheorghe Creţu ştie să jongleze pe tabla puterii întru consolidarea intereselor de grup. Oare de ce mai marii politicii botoşănene nu găsesc un antidot pentru astfel de personaje?!   (Autor: profesor Gruia COJOCARU)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

scoala-Suharau
DorohoiNews.ro, 19-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

21.12.2011 la 23:12

de ce esti dezamagit, ca vine vacanta? in rest, toate-s vechi, pana si tariful a ramas acelasi, ce sa faci, vremuri de criza!

20.12.2011 la 20:17

nimic, nimic nou? dezamagire mare !!!

04.12.2011 la 18:28

ce mai faci gruia? nimic nou pe la comentarii? ti a inchis brigada gura?

22.11.2011 la 21:34

Daca unora le-a murit impaciuitorul parcurgand roata-roata ''Viata la tara'', poate ca n-ar strica sa mai treaca pe la Stefanesti ori Trusesti, sa mai afle cate ceva despre copilul pe care l-a abandonat in popusoi. Mai bine te-ai duce sa-i duci cateva bomboane, ori pui serviciile sa curme urmele?...

22.11.2011 la 12:28

Concluzia?? Care este concluzia? Domnul profesor Cojocaru bate câmpii? La Suharău de Botoşani plouă cu miere şi el e un trântor? El, domnul profesor, este un Cănuţă-Om-Sucit? Celelalte cadre didactice sunt de nota 10 şi dumnealui nu poate? Sau e aguridă peste tot? Deci...? . Un fleac, vulpilor, l-aţi ciuruit, aceasta este părerea mea. Daţi-i peste ochi, daţi-i cu bolovani, poate îl va apuca şi pe el lehametea şi va pleca din sistem! :D Căutaţi-i hibe, bube, mucegaiuri, împroşcaţi-l cu noroi, pe el şi pe toţi (puţinii care mai mişcă) aşa ca el, rupeţi-i gâtul! Şi peste 15 ani, vă voi scrie: 'buna zuoa, natzyune. St fost elev al unor foşty elevyyyyyyy kare au ajuns daskălyyy. Shy au uytat k erau vayyy de steaua lor, aya fără nume, shy m-au anvatzat s scyyu k picsul lyterele. O duk bynye ayky an spanya shy o salutez pe duoamna de romina k a fost buna shy ria. vayy d steaua mia. V pupik dulshe, dulshe. ics, ics, ics ***. Duomnu gruia va-tzy lasat parul cretz? Ce mayy faky bashtane? Tzuuukkkk adecă puup, deshy a-y fost rău k multzy. Eu st pakyfyst, va fakk o tura cu Mertzanu mieu shy pe tale shy pe domn cretzu kâns vyn akasa. pe dom cretzu sygur tot dyyrektor al găsesk, k el sa naskut greu de ukyys.' ........................................ Deci... concluzia? Antreabă de konkluzie o doamnă anvătzătoare kare a urmăryt Zyarul de Dorohoi shy kare v-a may skrys dyn partea dyametral opusă a tzăryy. :D (rog, iarăşi, a mi se verifica IP-ul, să nu avem vorbe!) Brrr! A venit iarna? :))

22.11.2011 la 07:01

Tu uhde ai fost scuns băi Dinu Păturică,atunci erai peste tot şi nicăieri ?Nu ştii că semnai condica la Izvoare şi erai şi student la Iaşi ?De ce atunci ai tăcut ca Nif-Nif în popuşoii lui taică-tău de la CAP?

20.11.2011 la 20:10

asa-i colega, ai dreptate, in urma inspectiei nimeni nu a auzit nimic de gruia. doar de tine si de ''domnul director Cret''.totusi, maioneaza a fost prea grasa iar cafeaua cam arsa!

19.11.2011 la 18:27

Multumim "domnului profesor Cojocaru" ca a facut atata zarva si a adus brigada in Suharau, ca asa s-a putut demonstra valoarea corpului profesoral din Suharau, felicitari tuturor colegilor pentru imaginea foarte buna a scolii din Suharau. Apropo, nu a auzit nimeni laude la adresa "domnului profesor Cojocaru", ci la a celorlalti colegi si a domnului director Cretu. Felicitari, dragi colegi! Ati aratat ca sunteti cei mai buni! Puteti acum sa-i radeti in nas lui gruia. Mare realizare, gruia , cu reclamatiile tale!

19.11.2011 la 00:54

Nu esti deloc cuminte ''deh''! De ce dai din casa? Nu/i frumos, zau! Bine ca n/ai zis de profesorii care predau la seral si pe care i/a ascuns Cretu ieri ba prin cabinete, ba pe sub mese, pe sub fuste... Erau cautati de inspectori, ca nah ei tocmai aveau ore la seral, da ei ... iai de unde nu/s, iar seralistii dadeau la copca, ca la scoala... Si ce daca a dat Cretu, colo, ceva diplome, la copiii cuminti care nu merg la scoala?Ti/e ciuda ca n/ai primit si tu una, moca? Mai, mai, mai, sic!

18.11.2011 la 15:18

Tu ce zici ''mda''? ilegalitatile gasite la seralul de la Smardan, pot fi numite ''vreme buna''? seralistii au note in catalog dar si la teze cand de fapt ei sunt la cules portocale sau capsuni, prin Portugalia, Spania, Italia etc, si nu dau prin tara cu anii?ce sa mai zicem de cei care au primit diplome si nu stiu cum arata la fata Cretu? eu zic sa nu zici hop pana nu sari parleazul!

17.11.2011 la 16:56

Se pare că au incetat comentariile, deh, e ocupata ”lumea” cu brigada, si parca venea ca un uragan....deja pleaca, unde era uraganul?

28.10.2011 la 21:39

Demult, traia la noi un corb/Ce se numea Cronc-Cronc!/Era natang si ingamfat/Si cam optuz si cam pribeag/Se infoia in pene ca un tont/Crezand ca prinde-n lume cate-un pont./Stiti voi, statea-n copac.../Si croncanea... si cascavalul si-l pazea/Si tolomac cum el era/Intr-o zi, pe faza nefiind/Vecinul roscovanei/Cum cine? Nu stiti?/Un lup cu paru cretu/Veni vartej, ii netezi putin penajul/Ii linge nitel clontul/Si cioara, caci corb el nu mai este/Deschide larg ''gurita''/Si ce sa vezi?/El, netotul, pentru c-a fost credul/Pierde acuma totul/Si roata sa de cascaval/Care de-a tura-vura se rostogolea,/Si roata,iute se-ndrepta/Cum unde?/Catre palatul de smenar/Al lupului cu paru cretu.MORALA: Nu mai da spaga, draga corbule!/Si glasul nu ti-l subtia, nu viersui/Ca nu esti ciocarlie!/Si maine, cand o stim cu toti, ca lupul alta blana va purta/Ramaneti-va-n familia ta/Intrega, roata ta de cascaval!

20.10.2011 la 21:50

Va urma volumul "Câţi ca noi ? câţi ca noi ?Eliticieni de soi !!??

17.10.2011 la 13:46

@ O doamnă 'anvăţătoare' îi răspunde celuilalt părinte ....................... Nu ştiu cine v-a fost 'anvăţător' 'ân' şcoala primară, dar eu, dacă mi-ar sta în putere, v-aş lăsa repetent. Eu zic că trebuie să ne trezim exprimându-ne de formă scrisă (şi nu numai), doar dacă avem ceva de spus, dacă ştim să o facem, etc. Dumneavoastră ne-aţi demonstrat că aveţi multe neizbânzi ale inimii, la care aţi alăturat o sumedenie de umilinţe ale minţii. V-aţi 'înferbântat' prea tare pentru posibilităţile minţii dumneavoastră. Şi, cum unii degeaba-s... dacă nu-s fuduli, iată, fudulia v-a determinat să 'skrytzy' mult şi de la 'anceput' pe arătură. Sper să fiţi doar părinte, nu vreun dăscălaş de şcoală, căci atunci este şi mai grav?! @Revenind la problema 'an' chestiune (cum ar spune bunul părinte :D)cred că nu mai este nevoie să precizez că-l admir pe profesorul Cojocaru pt. curaj şi pentru incisivitate! Felicitări, domnule! Şi, pentru a nu exista dubii, mă semnez (pt. a nu o da anonimă, bunule celălalt părinte :D) cu numele meu real: Osiac Carmen - 'anvăţătoare', din celălalt capăt al ţării (a se verifica IP-ul).

15.10.2011 la 11:48

Pentru ca veni vorba intre altele de sexul frumos: un prieten comun mi-a spus ca individul de la ''servicii''care n-are alta treaba decat sa asculte telefoanele din Suharau este incantat sa isi stie consoarta plecata in proiecte intertari. Vreti sa aflati motivul fericirii? Doamna se intoarce experta in probleme de limba si ... comunicare nonverbala... Omagiile mele, Doamna!... Care-i tariful pt o ''partida''?

14.10.2011 la 22:57

Singura alinare a domnului Cojocaru,pardon ,a d-lui profesor Cojocaru (el ţine la blazon)este că articolul său are cele mai multe comentarii(dacă asta poate fi o alinare)N-ar fi mai corect să auzim o discuţie în cadrul consiliului profesoral?Poate ăia ştiu mai multe.Încercaţi,pe cuvânt că vă susţin şi eu.

14.10.2011 la 22:23

Am trecut de mai multe ori peste titlul articolului cu 4 trandafiri la suharău.....nu m-am oprit la el decât atunci când am zărit ceva cu numele de Cojocaru.Am lecturat până la urmă şi mi-am adus aminte de unul Cojocaru cu care mă întâlneam la convocările de la judeţ pe teme de agricultură.Mi-am dat seama că nu are cum să fie aceeaşi persoană,dar m-aş mira să nu aibă ceva legătură.Aceeaş discurs,aceeaşi îngâmfare.Tot într-un fel de Elită era şi acela.Nu cumva aşchia nu sare departe de trunchi?Dacă nu eşti o aşchie din acea persoană,sigur eşti un parvenit mediocru,domnule Cojocaru,altceva nu reese din spusele dumitale.

14.10.2011 la 18:35

nu-s umilit de nici o universitate terminată.Ce,a ta este mai simandicoasă ?Ai terminat-o mai rău ca mine,tot între două trenuri.Şi mai cauţi a mă convinge că doar tu eşti adevăratul Mesia,fără tine totul este doar şpagă şi mafie.Atunci de ce tot mă înconjori cu preocupările tale sindicale ?Am auzit că stofă de dictator a avut tata dumitale,văd că şi dumneata doreşti să încaleci lumea şi so foloseşti cum vrei tu.Trăim alte vremuri.

13.10.2011 la 20:04

Dacă tot ne inviţi să mai lăsăm câte un comentariu,hai să o facem şi pe asta.Şi aşa te lauzi că ai cele mai multe vociferări la capodopera ta.Tu nu-ţi dai seama,eşti prea înferbântat,nu observi că din cele 55 de comentarii,50 sunt ale tale?Şi,bineânţeles că vor mai urma.Păcat este altă problemă!Tu eşti singurul care ai reuşit să te ridici din cireadă,sau turmă cum zici,dar cu consoarta ce faci,o laşi ăn cireadă?Şi,apropo de cireadă,or fi ei,după tine ,nişte animale,aşa cum laşi să se înţeleagă dar oare cel care e şef peste cireadă cum se numeşte?

12.10.2011 la 21:59

Valurile facute de Gruia Cojocaru pun in miscare un uragan, pentru ca brigada inspectoratului se apropie de Suharau.Finalitatea e una singura: ori cad cuscrii, ori va fi o executie politica a d-lui Cojocaru.As miza pe prima varianta, cea normala, dar n-as fi mirat sa-i gaseasca nod in papura lui Gruia Cojocaru.La asa ceva astia se pricep! Oricum, cum il stiu pe profesorul Gruia nu va fi usor de invins. Multi iti tinem pumnii Gruia!

12.10.2011 la 20:01

Articolul asta, se pare, nu e unul de duzina. Are cele mai multe comentarii si cei mai multi vizitatori. De asta tot vizitez pagina asta.Eu nu-s cu invatamantul, dar ma intereseaza finalitatea mesajului transmis de autor. Il admir pe d-l Cojocaru pentru curajul lui, mare curaj! Ma intereseaza daca si-a gasit dreptatea. Cine cunoaste detalii sa lase un mesaj. Ar fi interesant sa stim ce s-a mai intamplat.

10.10.2011 la 15:05

Da!O tara de 2 bani! Cine se implica astazi, cine munceste si are rezultate palpabile, este eliminat.Dezgustator! Succes profesore COJOCARU! Va cunosc foarte bine preocuparile culturale, sincer imi pare rau pt ci vi s/a intamplat! Stiu ca sunteti UN LUPTATOR! Bafta!

10.10.2011 la 12:06

Unii se departeaza de subiect. Esenta celor transmise de d/l Cojocaru este alta! Intr-adevar daca unii dintre noi avem deprinderi diabolice, incercam sa-i umilim si sa-i desfiintam pe semenii nostri care, concret, fac ceva pt noi, atunci, ai dreptate X, astia nu mai sunt oameni! ,,X’’-ule, poftim ti-l daruiesc eu pe ,,0’’(zero). Cumva esti frustrat(a) de universitatea pe care a-i terminat-o? Lasa, nu fi trist(a), joaca-l si pe X si pe 0. Cifra ,,0’’ te reprezinta. Ce, te-ai infuriat? Cuminte te rog, sezi, ai si calitati, dobandite la Spiru, esti ,,om’’! Noroc totusi de aceasta universitate, ca altfel ramaneai tot simie!

10.10.2011 la 11:33

E de mare valoare directorul Cretu, mai ales cand ne pretinde noua, suplinitorilor bani la angajare. Suplinitorii cunosc bine locul special, de la el de acasa (fosta casa a unei rude!), unde suplinitorii merg si aseaza frumos plicul cu bani! E carare batuta de la scoala pana acolo! E drept,Cretu nu-si manjeste mainile la scoala, te trimite pe carare! Am scapat de cosmarul Smardanului de cativa ani, acum am titulatura, dar tot nu mi/l pot scoate pe acest Cretu care lua bani de la noi cu gestul firesc al celui ce bea apa.Rotaru e la fel. Ati spart infectia, domnule Cojocaru, dar mai aveti de luptat pana eliminati raul. Oricum e rar un astfel de curaj. Succes!

08.10.2011 la 22:04

pentru Corleone:Se observa ca tu ai terminat la Al.I.Cuza din Iasi...Nu conteaza ce am terminat fiecare,conteaza sa fim cu totii "oameni".

06.10.2011 la 14:19

Adevarul este ca la scoala din lisna timp de 20 ani nu sa facut nimic .Profesorul Gruia a vrut sa se implice sa schimbe ceva din aspectul comunist al scolii si a gradinitei a facut treaba dar sa intamplat sa fie dat afara.in tara asta de 2 bani tot fosilele comuniste pesediste sau peneliste cu grade de rudenie apropiate ne conduc.Directorii de scoli toti cer spaga pt o incadrare mai ales Gheorghe Cretu care 1 catedra o imparte la 5 profesori ca sa le iasa pasienta.oricum ambele scoli lisna si smardan din punct de vedere educational sunt vazute foarte prost de toata lumea , unde profesori cu Spiru predau la catedra fara sa stie cate urechi au .Eu propun ca si profesorii nu numai elevii sa dea teste si atunci sa vedem care pe care.Gruia Cojocaru daca ramanea mai facea cate ceva pt copii si pt scoala dar asa......

04.10.2011 la 11:53

Gruia, sa stii ca ''sefii''au interzis admiratorilor lor (sinonimul pentru admirator este cotei)sa mai trimita mesaje negative la adresa ta. vezi ca sefii astia mai vechi sau mai noi vor ca demiterea ta sa treaca neobservata si sa ingroape toata povestea.politic ei au fost incoltiti de sefii lor mai mari iar cei mai mici de prin partidele lor deabia acum incep sa-i manance. de aceea ei vor sa fie liniste. sper ca ei sa nu te adoarma cu astefel de trucuri si sa nu te opresti aici. nu uita ca mai toti suntem lasi, dar tu trebuie sa pui punctul pe I. Mizez pe asta!

04.10.2011 la 10:49

In afara de originalitatea mesajului exprimat prin versurile dedicate cuscrilor pt. care autorul merita felicitat, e de salutat curajul D/lui Cojocaru de a trage un semnal de alarma: coruptia in scolile rurale lucreaza mana-n mana cu puterea actuala. Cei care nu dau spaga trebuie inlaturati. S-aveti putere domnule Cojocaru!

03.10.2011 la 22:36

Bade Toma Alimos (al de-ai luat Cojoc pe dos), Daca nu-i cu suparare As avea o intrebare: Lupu-i Cret(u)? Aia sireata Ce se-nvarte... e o Roata? . Daca e ceva de muls - Lupu-i da Rotii impuls. Apoi, singuri, in zavoi - Isi impart prada ei doi. Manati, mai (Roata)!

02.10.2011 la 11:33

NU m/am putut abtine sa nu las si eu un comentariu. E clar ca cei care fac parte din tabara cuscreilor lasa comentarii cu o logica cel mult amuzanta.Gradina Domnului insa... Pentru unii nici macar baladele ori legendele neamului nu mai au vreo semnificatie din moment ce invoca batjocoritor numele lui Toma Alimos. Le place doar spaga unde, intr/o haiducie moderna usuca tot, inclusiv propriile cojoace care dupa cum afirma li s/au cam rupt si teama/mi e ca vantul de la rasarit va spulbera petalele celor 4 trandafiri.

30.09.2011 la 20:46

Nu cauta cojoace rupte ci uita-te la al dumitale,ca sigur ti-l mananca lupu

27.09.2011 la 22:34

Real manifest potrivnic starii degradante in care se afla invatamantul romanesc. Pe feudele comunale in care s-au intins asemenea caracatitei siciliene, scolile rurale din judetul Botosani (si nu numai) sunt pastorite pentru timpuri de vesnicie de oameni fabricati sa fie directori. Aidoma responsabililor de cercuri pedagogice, la fel cu abonamentul consilierilor pe probleme de educatie si cultura a structurilor scolare (ce denumire chimica au gasit si diriguitorii educatiei!), scoala sateasca isi are permanentii circari. Deontologie profesionala? Competenta? Colegialitate? Aspiratia pentru incadrarea scolii cu cadre didactice de elita, care sa dea o noua perspectiva scolii de la tara? Concursuri de ocupare a postului de manager scolar, organizate la standardele profesionale? Dorinta de a aduce in fata si de a pastra cadre didactice de perspectiva? Cuvinte mari! Idealuri naruite! In cazul de fata, situatia de la Lisna e un exercitiu ca un prolog la ceea ce va urma atunci cand scoala isi va urma propriile concursuri de ocupare a posturilor didactice. Ce va fi? Multiplicarea situatiei relatate, incadrari preferentiale, izgonirea celor cu reale veleitati didactice, crearea de bresle si criterii proprii, aducerea in fata absolventilor facultatilor fantoma, premieri si recompense pentru tradatori, spargerea colectivelor scolii, atmosfera de clica si, mai ales, atingerea unui tel dorit asiduu: deteriorarea invatamantului romanesc (avansez ideea ca ar proveni si din exterior), aducerea mediocritatii la rang de principiu, iar adevaratele personalitati ale scolilor rurale vor deveni raritati, pentru ca vor fi din ce in ce mai izolate intre tepii celor patru trandafiri. Pacat de intentii, regretabila straduinta pentru acordarea numelui scolii din Lisna, o reala compasiune pentru perioada de "jertfa" a semnatarului articolului. Stiam ca Gruia e un nume de vesnic razvratit in fata nedreptatii la fel cum cred ca un dascal cu nume din familia cuvantului "cojocar" va gasi ac pentru cojocul fiecaruia dintre uzurpatori! Reflectie: aici a fost lucratura! S-a profitat de anumite contexte exclusiv personale pentru a transa o stare care plutea ca amenintare la adresa unui "sef etern", a unei scoli cu nume de reduta, dar care a cazut de mult in plasa mediocritatii. Stau de vorba de multe ori cu parinti ai elevilor de la aceasta unitate, care organizeaza concursuri de desene pe carosabil. Remarcile lor? Predarea limbii romane - categorie "analfabet". Pregatirea profesionala a absolventilor SAM? Fara orizont. Dansuri populare? Eternele miscari si mai mult culoarea costumelor imprumutate. Actiuni educative de anvergura? Copilaresti. Proiecte si parteneriate? Seria debutanta. In toate comunele, in cei 22 de ani postdecembristi, cei patru trandafiri au coabitat asemenea scrierilor intamplarilor din Caragiale. Posibile rezolvari? 1. Schimbarea mentalitatii; 2. Introducerea unui singur mandat pentru rangul de director in urma unor concursuri bine articulate; 3. Consilierii educativi selectati la fel in urma unor competitii; 4. Revenirea la personalitatea juridica a scolilor din sate mari si care au un numar relativ apropiat de cel impus. Gruia, regret incidentul, dar viata te va razbuna iar stilul tau isi va gasi intr-o buna zi corespondentul cu oamenii si locul pe care ti l-ai imaginat. Semneaza un DOMN TRANDAFIR care traieste!

27.09.2011 la 18:54

Jocul dublu al presedintelui PSD suharau provoaca un vant al schimbarii prin organizatie, schimbare care-i vizeaza in plan profesional si pe cuscrei, ca de, s-au ghiftuit destul pe spinarea suplinitorilor. e normal sa fie schimbati, pt. ca ei apartin de un trecut in care mica si marea ciupeala erau un mod de viata. mergeti, deci pana la capat, profesore Cojocaru.

27.09.2011 la 16:58

Jocul dublu al presedintelui PSD suharau provoaca un vant al schimbarii prin organizatie, schimbare care-i vizeaza in plan profesional si pe cuscrei, ca de, s-au ghiftuit destul pe spinarea suplinitorilor. e normal sa fie schimbati, pt. ca ei apartin de un trecut in care mica si marea ciupeala erau un mod de viata. mergeti, deci pana la capat, profesore Cojocaru.

25.09.2011 la 15:43

Felicitari pentru curaj domnule profesor Cojocaru! Pacat ca nu sunt mai multi oameni ca dumneavoastra care sa spuna lucrurilor pe nume. Invatamantul romanesc este la pamant iar putinii oameni care realizeaza ceva in tara asta sunt inlaturati POLITIC...este o realitate si fiecare dintre cei ce ocupa niste functii doar pentru ca apartin unui anumit partid stiu acest lucru foarte bine. Succes domnule profesor!

25.09.2011 la 11:40

Asemenea clici sunt peste tot, am ajuns la mana unor neaveniti cu pretentii dar poate ca persoane de calitate cum este Gruia Cojocaru vor avea pana la urma castig de cauza de dragul copiilor din unitatea respectiva si a comunitatii.Pacat ca la baza societatii noastre stau alte criterii decat capacitatea profesionala si meritele.Succes domnule profesor .

25.09.2011 la 11:07

Invatamantul romanesc e la pamant si noi nu avem curaj sa spunem nimic.Bravo Gruia pentru curaj.Speram in vremuri bune si corecte in care valoarea sa nu aiba nevoie de culoare.

24.09.2011 la 20:25

Da, asa cum spune Zic, si eu am vrut, dar nu am putut. M-am impiedicat de gasca lui Ics, Ygrec sau Zet. Nu am avut suficient curaj sa iau taurul de coarne, asa cum a avut profesorul Cojocaru. Recunosc, am fost las, prudent, exagerat de grijuliu. Profesore, ne-ai uns neputintele si lasitatea multora dintre noi. Cumva ne simtim razbunati. Rusinati ca n-am fost ca tine, dar razbunati. Dumnezeu sa te ajute. Inima langa inima batem pt. tine.

24.09.2011 la 20:04

se vede ca nu mai sunteti in functia de responsabil, domnule Cojocaru Gruia. la scoala din satul Lisna a fost un haos de neimaginat la campania de ecologizare de la scara nationala. Elevii nu au avut saci pentru deseuri, nici manusi de protectie ca in celelalte scoli din Romania. sa ne lasam copiii sa puna mana fara manusi pe fel de fel de deseuri inseamna sa lovim in sanatatea lor.lasand la o parte trandafirii, ma intreb cum a putut noul responsabil Rotaru sa accepte demararea unei astfel de actiuni fara a/I proteja pe copii? dar directorul Cretu, ce pazeste, scaunul?copiii nostri se pot imbolnavi acum sau poate mai tarziu.cine trebuia sa se preocupe de aducerea sacilor si a manusilor pentru colectarea deseurilor, inspectoratul scolar sau conducerea scolii? La Suharau insa nu platesc decat cei care sunt corecti!!1

24.09.2011 la 20:00

Cum deja se poare observa, articolul acesta face discutia simpatizantilor cuscreilor sau a acelor persoane care au vrut, dar n-au putut face ceva. Domnule profesor Cojocaru, poate si eu am vrut sa fac, Dar n-am putut. Din varii motive. Daca tu vei razbi, eu ma voi bucura. sUCCES!

24.09.2011 la 18:37

se vede ca nu mai sunteti in functia de responsabil, domnule Cojocaru Gruia. la scoala din satul Lisna a fost un haos de neimaginat la campania de ecologizare de la scara nationala. Elevii nu au avut saci pentru deseuri, nici manusi de protectie ca in celelalte scoli din Romania. sa ne lasam copiii sa puna mana fara manusi pe fel de fel de deseuri inseamna sa lovim in sanatatea lor.lasand la o parte trandafirii, ma intreb cum a putut noul responsabil Rotaru sa accepte demararea unei astfel de actiuni fara a/I proteja pe copii? dar directorul Cretu, ce pazeste, scaunul?copiii nostri se pot imbolnavi acum sau poate mai tarziu.cine trebuia sa se preocupe de aducerea sacilor si a manusilor pentru colectarea deseurilor, inspectoratul scolar sau conducerea scolii? La Suharau insa nu platesc decat cei care sunt corecti!!1

24.09.2011 la 12:24

avem nevoie de oameni precum cojocaru, cu sange in instalatie nu cu apa chioara. tine-o tot asa. victoria ta, care se va produce e victoria omului care se opune sistemului ticalosit. noroc!

23.09.2011 la 21:17

Continua lupta profesore Cojocaru, ca-i greu pentru invatamint cind infloresc cuscriile si cumetriile! Bafta.

22.09.2011 la 11:30

Bai omule, profesore Cojocaru, du.te la posturile de televiziune! Esti Tare! Fa-i praf! Cum mama ma.., destituire fara preaviz. Si zici ca ai si sponsorizat scoala cu niste chestii.Ba frate, daca nu te duci la Tv degeaba, ca mie imi vine sa-mi iau sapca din cap si sa o calc in picioare!!!!!

22.09.2011 la 08:04

Scott Alexander spunea: "Tot ce e bine e greu de făcut. Să mori e uşor, să pierzi e uşor, să trişezi e uşor, să fii mediocru e uşor. Evită lucrurile uşor de înfăptuit". Stiu ca nu v-a fost usor, domnule profesor Cojocaru, dar ati facut BINE. Acest lucru conteaza cel mai mult, nu? Mult succes in cariera de dascal. Cu respect, Mateita Vergil

22.09.2011 la 03:42

Am trait s-o vad si pe asta. Un profesor iese din cireada si spune: pana aici! Cu toate riscurile, cu toate amenintarile! Da profesore Cojocaru nu credeam sa mai vad un om din invatamant care sa lupte impotriva obedientei si ticalosiei celor care conduc educatia pe la sate.Sa/nteleg ca Manole asta nu poate fi atins cu nimic, nici macar cu patru trandafiri?

22.09.2011 la 00:01

E grea crucea pe care o duceti domnule profesor Cojocaru. Cu atat mai grea cu cat toti cei care fac afaceri murdare in invatamant si trag sforile la incadrare sunt inebuniti de pozitia dvs. De aici si agresivitatea pozitiei lor. Unii poate nici nu va cunosc, dar se gandesc ca daca ANI se sesizeaza pe investitiile de la scoala multe capete vor cadea.Daca ar putea sa va elimine fizic, sigur ar face-o! Aveti grija domnule Cojocaru, viata e doar una! Va felicit puterea de a pune degetul pe rana! Mult noroc!

21.09.2011 la 21:43

Politica este punctul de plecare in haosul din invatamant si bine ar fi sa fie eliminata din sistem. Felicitari,domnule profesor Cojocaru,pentru activitatile desfasurate in scoala, cat si in afara ei, si sa fiti integru pana la capat,ca cei tineri au deseori idei mai bune decat "invechitii" din sistem. Mult succes!

21.09.2011 la 19:50

Felicitari cadrelor didactice din Suharau,spectatori amuzati ai acestei confruntari media , sa zicem, care, ati uitat cam repede in ce masura datorati acestui director stralucita voastra cariera didactica.

21.09.2011 la 18:58

Despre ce functie e vorba! Mare Lucru! D-l Cojocaru cum a venit in acea bestiala functie, asa pleaca! Cu PDL-ul a venit, cu d-l deputat Strugaru, de parca ar fi fost instalat la ISJ! Acum ce se plange, nu-i place reversul medaliei? Deci nu poate fi vorba de model, de roman cu coloana vertebrala, etc! Nu e cazul! Este foarte bine descris in opiniile celorlalati. Nu i se contesta insa talentul in a scrie compuneri, cu toate ca orice invatator poate acest lucru. Deci nu e cu nimic mai presus de ceilalati colegi!Putin mai ALUNECOS, poate!

21.09.2011 la 09:36

Am citit articolul domnului profesor, dar si comentariile gazelor, libelulelor si al celorlalte vietuitoare. Desi se jura ca nu fura si nu-l cunosc pe profesor, gazutele i se adreseaza pe numele mic, ba chiar alintandu-l (Gruisor). Imi este clar ca 'prietenii' (probabil) isi regleaza conturile. Indiferent daca autorul articolului are dreptate sau nu, pentru curajul de-a scrie fara pseudonim si fara umbrela anonimatului, domnul profesor mai are un 10. In tara asta, 'a lua' omului un drept se conjuga foarte des in comparatie cu 'a da' omului un drept. Este trist si este pacat. Domnule profesor, dincolo de meschinariile si masinatiile acestor spectacole, va recomand sa va priviti in oglinda. Chiar daca omul pe care-l vedeti are un zambet trist, de dincolo de luciul oglinzii va razbate zambetul constiintei lui. Si acel zambet este frumos. Nu dezarmati, viata este o lupta printre soareci si OAMENI. Ganditi-va ca munca nu v-a fost in zadar, ca va bucura cu siguranta niste micuti, fie ca cineva recunoaste, fie ca nu. Lumea este cu josul in sus, priviti in jur: doctorul este strivit sub slapul greoi al infirmierei, agramatii sunt vedete, femeia de serviciu ii da ordine directorului, instalatorul a devenit contabil, moasa comunala - poetesa, etc. Inchei spunand ca exista oameni pe care nu ii vezi ca vin si nu stii cand pleaca, dar EXISTA si OAMENI care prin ceea ce fac raman adanc in vietile si in sufletele celor din jur. Priviti in tacere ceea ce ati realizat - zambiti cald. Ati facut ceva. E foarte greu sa nu faci nimic, nu stii niciodata cand termini. :) Lasati soarecii, libelulele aninutzele, gandaceii, fara ei s-ar dezechilibra ecosistemul. Ramaneti OM, caci OM ati fost, si contrabalansati. Cu respect si consideratie, un John Steinbeck - cadru didactic

21.09.2011 la 00:13

Pt. Alinutza! Alinutzo, vezi ca/ti bate vantul fustele si/ti risipeste ,,fardurile''. Alinutzo, si eu, si tu si Gruia, suntem colegi in scoala mare.Eu nu sunt prieten cu Gruia, dar cand iti vad ipocrizia, la cat te/a sustinut el si la cum iti etalezi prefacutu/ti ranjet cand te intersectezi cu el, ma apuca scarba! Cu siguranta am sa/l avertizez, sa terminam cu mizeria!

20.09.2011 la 23:18

Plangeti-i pe cuscri! Sarmanii suferinzi. Auzi, sa fie demascati pentru mica si marea ciupeala. Cum de ti-ai permis, domnule Cojocaru, sa strici cuibusorul coruptiei acestor oameni, daca se pot numi asa? Si nici pentru trandafiri nu ai mila... Dar cum ai indraznit sa-i pui pe ingrijitori la treaba? Esti de neiertat! Trebuia sa fii destituit. Merita ca viermisorii sa sarbatoreasca. Te salut cu mult respect, domnule Cojocaru. Parca numele de roman are alta greutate. ¤¤¤¤ trandafiri

20.09.2011 la 22:56

Pt. Alinutza! Alinutzo, vezi ca/ti bate vantul fustele si/ti risipeste ,,fardurile''. Alinutzo, si eu, si tu si Gruia, suntem colegi in scoala mare.Eu nu sunt prieten cu Gruia, dar cand iti vad ipocrizia, la cat te/a sustinut el si la cum iti etalezi prefacutu/ti ranjet cand te intersectezi cu el, ma apuca scarba! Cu siguranta am sa/l avertizez, sa terminam cu mizeria!

20.09.2011 la 22:19

D-nul Gruişor,nu cumva Creţu pe care tot îl blamezi atâta nu te-a lăsat într-un timp ca să mori ?Acum nu-l laşi să trăiască.Muşti din cei care odată te-au netezit(parcă n-ai avea de unde muşca)Că s-a încuscrit cu Rotaru ,care-i problema?Tu cu cine l-ai încuscrit pe taicătu ?Mă tem că te-ai băgat singur în troacă aşa că...mănâncă băiete !

20.09.2011 la 18:01

Cu tote ca societatea actuala se vrea una democratica, se pare ca nu am scapat inca de mentalitatea din trecut conform careia cine munceste ori e prost ori nu are altceva de facut. Indiferent in ce domeniu lucrezi si ce pozitie ocupi,trebuie sa fii vertical, sa nu fii influentat de nimeni si de nimic, iar deciziile pe care le iei sa nu afecteze moral si material pe cei carora li se adreseaza.

20.09.2011 la 17:25

Te plângi că ai fost schimbat politic,fără să ştii nimic ?Dar pe celălalt cum l-ai schimbat ?Nu tot aşa ?Şi asta s-a întâmplat acum ,cât timp în urmă ?Nu ştii oare zicala care spune că, ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face ?Văd că învârţi vorbele de parcă le-ai adresa elevilor tăi,pe care îi întorci cum vrei.Ruşine !!!

20.09.2011 la 12:44

Unii dintre comentatori se vede clar ca-s neamuri cu cuscrii.Ba fratilor, cu ce se lauda prof. Cojocaru, el doar a prezentat faptul ca a fost demis! Si ce demitere! Fara preaviz! Crud a fost modul directorului de a-l folosi!Profesorul Cojocaru doar a prezentat un aspect care se petrece in scoala romaneasca, si nu doar aici, de 20 de ani, dar pe care preferam sa-l introducem sub pres.Poate a sosit timpul sa nu mai acceptam mizeriile unor directorasi, care in numele politicului taie si spanzura dupa cum ii duc capul. Ba, trezirea! Avem ca model pe autorul acestui articol! Cei de la Dorohoi News sunt de apreciat pentru independenta si impartialitatea de care au dat dovada!Felicitari si voua si prof. Cojocaru!

20.09.2011 la 12:17

Am lucrat si eu in invatamant la Suharau.Sa-i fie rusine domnului Cojocariu pentru comentariile aduse la adresa unui om cu adevarat de valoare din invatamantul din Suharau, adica domnului Cretu.Functia l-a facut pe gruia sa uite ca de fapt ar trebui sa sustina invatamantul, nu sa-l injoseasca mai mult decat este deja.

20.09.2011 la 07:00

Gruişor,susţii că eşti bun,că ai talent .Păcat că ai şi talente.Dacă totuşi eşti cel mai bun de ce nu laşi să ţi-o spună altul ? Sau poate ţi-au murit lăudătorii ?

20.09.2011 la 06:53

Bun,d-l profesor Cojocaru !! PERSEVERENT,STRĂLUCITOR,DISTRUGĂTOR-UN PERFECT GÂNDAC DE COLORADO.

19.09.2011 la 22:41

Domnule Cojocaru, am citit articolul de mai multe ori. Dumneata sustii in presa ca te-ai implicat in viata scolii! Inseamna ca ai dovezi, altfel n-ai fi publicat acest articol. Pentru asta te felicit! Ce mi se pare mie inuman si trebuie sa inteleaga si cititorii mai putin binevoitori, este ca, dumneata ai fost lasat sa faci o serie de lucrari, din fonduri proprii, care veneau in intampinarea noului an scolar.E, aici e buba si greseala directorului! De ce nu l-a pus pe acest Ioan R. sa pregateasca noul an scolar? Da! Rusinos si josnic cum v-a folosit directorul! Nu sunt din partile locului, dar il cunosc pe Domnul Cojocaru din Revista Luceafarul.Cei care-l critica ar trebui sa ii citeasca mai intai articolele. Dar oricum, tot in anonimat ar ramane. Le convine umbrela! Bravo carcotasilor, dar de ce ati facut pe voi cand ati auzit de numele unui sef??? Lectia demnitatii servita de profesorul Cojocaru e rara si deranjeaza pe multi, se intelege!

19.09.2011 la 22:21

Ma ingrozesc cand citesc unele acuzatii aduse de comentatori. Am sa ma refer aici la utilizatorul "pentru \"victima\"". Domnule/Doamna, aveti o gandire infectata. Daca intr-adevar acestea va sunt opiniile si nu aruncati cu otrava datorita unor posibile legaturi cu partile acuzate (sentiment ce ar fi mai respectabil decat mizeria pe care ati afirmat-o in comentariul dvs),sunteti unul din indivizii ce ocupa spatiu in zadar pe acest Pamant. Nu tin partea nimanui, dar omul este dator sa lupte pt drepturile sale, mai ales atunci cand acestea ii sunt incalcate. Nu este o dovada de slabiciune atunci cand ceri explicatii pt anumite actiuni, ba dimpotriva. Tind totusi sa-i dau dreptate Domnului Cojocaru?! Pt ca indiferent de orasul in care am fost delegat, niciunde nu am auzit de o demitere de post anuntata si aplicata in aceeasi zi. Indiferent ce pozitie ocupi, indiferent in ce domeniu lucrezi atunci cand ocupantul unui post este suspendat acesta trebuie avertizat cu cel putin o saptamana inainte, trebuie sa i se ofere motivele suspendarii si sansa de a se apara.

19.09.2011 la 21:16

Am lucrat cu directorul Cretu. Daca nu mergi la el cu geanta plina sau plicul doldora nu esti angajat la scoala. Cuscrul lui, Rotaru, e la fel de infometat. Felicitari, domnule Cojocaru pentru curaj şi demnitate.La romani curajul si demnitatea sunt piese rare azi. Preferam sa fim slugi, si ne plangem ca o ducem prost! Voi carcotasilor, cei care lasati mesaje idioate, urmati-i exemplul, nu va ascundeti in fustele anonimatului si nu mai tremurati in fata oricarui directoras infam! Bine ca am iesit din sistem!!!

19.09.2011 la 19:19

Mi se pare ca esti putin ametit, domnule profesor! Cred ca ai rau de inaltime! te-ai cocotat sus de tot pe un piedestal din carti de joc! se pare totusi ca ai ajuns cu picioarele pe pamant! Revino-ti! In comuna Suharau sunt multi invatatori si profesori mult mai capabili decat dumneata! Care din bun simt nu si-au depus dosar pentru Corpul profesorilor de elita. Sa nu-si imagineze cititorii ca te-au luat de maneca cei de la ISj si te-au rugat sa fii in CPE! Si aroganta aceasta arata calitatea umana! Daca ai fi fost ministru as fi inteles nevoia de comunicat de presa, dar asa, pentru o prapadita de functie.... Rusine! Daca aveai macar un pic de consideratie pentru scoala de unde-ti mananci painea, nu i-ai fi tarat numele in noroi! Josnic!

19.09.2011 la 18:07

Lasa, domnule profesor, ca tot politit ai ajuns in functie, dupa ce ai facut ploconelile de rigoare pe unde trebuia! Mai multa modestie nu ti-ar strica! Esti clar o persoana care doreste marire cu orice pret!Munceste precum altii si asteapta sa fii remarcat, nu sari in ochii oamenilor ostentativ! Si lasa, nu mai plange, te ajuta iar tanti Carmena daca ii mai scrii un articol elogios!Imi pare rau, dar chiar iti irosesti talentul scriitoricesc!

19.09.2011 la 17:00

Nimeni nu este perfect, dar l-as intreba pe dl. Cojocaru si sa dea raspuns unde doreste dansul, fie la comentarii fie din nou in ziar, daca se simte perfect curat si corect in toate. A.C.

19.09.2011 la 15:44

Este adevarat ca orice functie e vremelnica si orice sef trebuie schimbat la o anumita perioada caci altfel apare nepotismul si asa bine inradacinat in vremurile astea dar in ce priveste munca oamenilor de serviciu, e o problema in multe scoli si nu o inteleg. Am vazut cadre didactice care vin si isi fac singure curatenia in clase in timp ce oamenii de serviciu nu isi fac nici jumatate de program. Pt. ei nu este leac?

19.09.2011 la 12:18

3 trandafiri+ 1 trandafir = moarte politica

19.09.2011 la 09:46

adevarul este ca asa zisul derector a Rotaru este un om care promoveaza doar pile si relatii nu e nci pe departe bun manager ci doar un om care e interesat de cat primeste de la suplinitori fiind doar afacerist bun

19.09.2011 la 09:20

Si eu am fost responsabil de structura, am avut si eu multe realizari si pentru asta am fost eliminat.Felicitari profesorului Cojocaru pentru verticalitate.Il admir pentru ca a avut curaj sa prezinte realitatea!

19.09.2011 la 07:42

Hei psd-isti, trezirea!!!! aţi fost tradati. prosta miscarea lui ioan r.ditamai sefu psd

19.09.2011 la 07:09

Deontologia cere ca atunci cand se scrie si difuzeaza un articol de presa, sa fie respectat si dreptul la replica. Poate cei incriminati au refuzat sa comenteze, atunci trebuia adaugat in articol, acest lucru. Se pare ca ne lipseste verticalitatea. Traim in Romania !

19.09.2011 la 06:43

Mai domnule \"Samaritean\", dar de unde ai atatea fonduri proprii, ca din gura le zici tare bine. Un profesor nu cred ca si-ar permite sa bage mana in propriul buzunar si sa investeasca intr-o scoala, fara sa-i iasa \"para indararatul\". Sau mataluta, vizezi deja postul de director coordonator mai demult si incerci acum sa arunci cu noroi in stanga si in dreapta. Eu nu te cunosc, dar din cate afirmi, doar dumneata esti singura victima de prin partile Lisnei. Vad ca plangi dupa acel post si apelezi la presa sa ti publice durerile. Sa stii ca orice functie, este vremelnica, ai fost numit, acum esti demis, nu trebuie sa te plangi, nu mai corespunzi, care este problema? Vezi ti de catedra si fii un bun profesor, nu te lega pana si de oamenii de serviciu, daca ai ceva uman in tine(se pare ca esti si rautacios), ai fi in stare sa le iei painea de la gura, eu asta inteleg din ce ai relatat. LAUDAROS, RAZBUNATOR, RAUTACIOS, INVIDIOS SI MINCINOS, AVID DE PUTERE. Asta e parerea din cate am citit. ISJ ul ii poate schimba doar daca managementul ar fi defectuos,insa daca era asa, se plangeau cadrele didactice, nicidecum un sef numit care plange dupa functie, precum un copil dupa jucaria pierduta. Functiile, pe unii ii dezumanizeaza pe oameni!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dealu Morii

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar

SC din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar
Societate Comerciala din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar. Ralații la telefon: ...

Închiriez apartament cu 3 camere

Închiriez apartament cu 3 camere
Închiriez apartament semidecomandat cu 3 camere. Apartamentul este complet mobilat si utilat.pentru ...

Vând apartament cu trei camere, semidecomandat

Vând apartament cu trei camere, semidecomandat
Vând apartament cu trei camere semidecomandat, utilat, mobilat cu îmbunătățiri, etaj 2. ...

Vând porc

Vând porc
Vând porc. Are în jur de 120 -130 kg Ibănești .relații la nr 0757191824

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
OFER SPRE INCHIRIERE AP. 2 CAMERE CARTIER DOJA COMPLET MOBILLAT SI UTILAT REL. LA TEL. 0744182328

Caut bonă

Caut bonă
Cautam bona pentru baietel de 7 ani. Program 7.15 - 17.30 . Duminica zi libera. relatii 0740014001

Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor. Se oferă contract ...

Spațiu de închiriat în Dorohoi

Spațiu de închiriat în Dorohoi
Ofer spre închiriere spațiu cu suprafața de 300 mp Spațiul este situat în Dorohoi ,strada ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in cautarea unui loc de munca . jobul dorit .agent vanzari credite ,asigurari, telefonie , tv , ...

Vând teren intravilan Trestiana-utilitati

Vând teren intravilan Trestiana-utilitati
Vând teren intravilan de vanzare situat in Dorohoi(Trestiana), strada Ardeal-utilitati. 3 parcele ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro