Cea de-a 34-a ediție a Festivalului „Mărțișor Dorohoian” va avea loc anul acesta, în perioada 3 - 5 martie, la Sala Teatrului din Dorohoi.
Festivalul va avea două secţiuni, 10 – 15 ani şi 16 – 29 de ani, pe data de 3 martie urmând să aibă loc preselecţia concurenţilor.
Consilierii dorohoieni au aprobat alocarea sumei de 35.000 de lei, restul până la 62.000 de lei fiind suportat de la bugetul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, din subordinea Consiliului Judeţean.
Corina Chiriac, compozitorul şi interpretul din Republica Moldova, Ian Raiburg, cât şi Ion Moise Bădulescu, câştigătorul trofeului festivalului de anul trecut, sunt artiştii care vor susţine recitaluri la ediţia din acest an a Festivalului „Mărţişor Dorohoian”.
Organizatorii urmează să stabilească cine va fi preşedintele juriului, fiind vehiculate numele lui Mihai Trăistariu, Marius Ţeicu sau Horia Moculescu. Din juriu vor mai face parte compozitorul şi profesorul Moshe Blănaru din Israel, originar din Dorohoi, Marcel Dupu, directorul Clubului Copiilor Dorohoi, Camelia Ciobanu şi Valuţa Murariu, directorul Casei Municipale de Cultură Dorohoi.
Trofeul festivalului are o valoare de 4500 lei, la fel ca anul trecut.







Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.