[GALERIE FOTO] Vizita pompierilor militari la CIA Dorohoi s-a încheiat cu antrenamente şi exerciţii care vizau protecţia vieţii şi a bunurilor

10 feb. 2011, Local
[GALERIE FOTO] Vizita pompierilor militari la CIA Dorohoi s-a încheiat cu antrenamente şi exerciţii care vizau protecţia vieţii şi a bunurilor

Pe timpul controlului efectuat de ISU Botoşani la DGASPC s-au verificat unităţile subordonate din întreg judeţul. Aceste controale s-au finalizat cu simularea unor exerciţii de evacuare în cazul producerii de situaţii de urgenţă unde s-a urmărit modul de comportare şi respectare a regulilor de siguranţă premergător, pe timpul sau după producerea acestora dar şi cum acţionează angajaţii pe timpul unor incendii sau cutremure. În sala pentru servitul mesei au fost prezentate cu ajutorul unui videoproiector, materiale video cu reguli şi măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă(incendii, cutremure, depistarea unor elemente de muniţie neexplodate), unde a participat întregul personal angajat şi persoanele asistate.
“Aceste acţiuni de informare preventivă se desfăşoară pe parcursul întregului an, având ca scop instruirea si pregătirea cetăţenilor din toate categoriile socio-profesionale privind modul de comportare în cazul producerii unor evenimente ce pun în pericol viaţa, bunurile materiale şi mediul înconjurător, cât şi procedurile de anunţare a evenimentelor folosindu-se numărul de urgenţă 112.”, a declarat Lt. colonel Radu ŢIPIŞCĂ, şef comp. în cadrul inspecţiei judeţene din ISU Botoşani. (DorohoiNews.ro)

Galerie foto (20)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!