Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

medicina legala

Încă o tragedie s-a înregistrat, sâmbătă, 7 mai 2022, în județul Botoșani. Un bărbat de 63 de ani, din localitatea Dracșani, a fost găsit spânzurat în propria locuință. Acesta a fost găsit de un vecin, care a sunat la 112. La fața locului au ajuns de urgență cadrele medicale, dar din păcate acestea nu au mai putut face nimic pentru el, constatându-se decesul.

Totodată, la fața locului au ajuns și polițiștii, care au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia. Deocamdată nu se cunosc însă motivele pentru care a recurs la acest gest extrem. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.

Este al doilea caz de acest fel înregistrat în ultimele zile în județul Botoșani. Și un bărbat de 42 de ani, din Dorohoi, care a fost găsit spânzurat, joi, 5 mai 2022, într-o anexă din curtea casei sale. Descoperirea șocantă a fost făcută chiar de soția sa, în toiul nopții. Femeia nu îl găsea pe soțul său și a început să-l caute prin gospodărie. A avut un șoc când l-a găsit. Speriată, aceasta a sunat după ajutor, iar la fața locului au ajuns cadrele medicale, dar din păcate nu au mai putut face nimic pentru el, constatând decesul, potrivit botosaninews.ro.

De asemenea, polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Trupul neinsuflețit a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

medicina legala
DorohoiNews.ro, 08-05-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

Dorohoinews.ro

Dorohoinews.ro

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC Tormenta din sat Dragalina, angajează barman

SC Tormenta din sat Dragalina, angajează barman
SC Tormenta din sat Dragalina, angajează barman, fată sau băiat. Pentru relații sunați la: 0743830254

Restaurant de Fast Food din Dorohoi caută ajutor de bucătar

Restaurant de Fast Food din Dorohoi caută ajutor de bucătar
Se caută ajutor de bucătar pentru Restaurant de Fast Food în Dorohoi, persoană fără obligații ...

Angajez buldoexcavatorist

Angajez buldoexcavatorist
Angajez buldoexcavatorist. Relații la telefon: 0745648302

SC din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru un depozit de haine

SC din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru un depozit de haine
SC din Dorohoi angajează lucrător comercial (ajutor de vânzătoare) pentru un depozit de haine, ...

SC din Dorohoi angajează vânzătoare / gestionară pentru magazin alimentar

SC din Dorohoi angajează vânzătoare / gestionară pentru magazin alimentar
SC din Dorohoi angajează vânzătoare / gestionară pentru magazin alimentar. Relații la telefon: ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează instalator sisteme de alarmă / video și agent de vânzări ...

Salon Bella Vita Dorohoi angajează

Salon Bella Vita Dorohoi angajează
Salon Bella Vita Dorohoi caută colaboratori: hairstylist și make-up artisti. Detalii și relații la ...

Florisol Product Dorohoi angajează muncitori necalificați și persoană pentru serviciul de secretariat - contabilitate

Florisol Product Dorohoi angajează muncitori necalificați și persoană pentru serviciul de secretariat - contabilitate
SC Florisol Product SRL Dorohoi, cu sediul în str. Mărăști nr.1, angajează muncitori necalificați ...

SC din Dorohoi angajează mecanic agricol

SC din Dorohoi angajează mecanic agricol
Societate Comercială din Dorohoi cu profil agricol și comercializare cereale angajează mecanic agricol. ...

SC din Dorohoi angajează tehnician agronom

SC din Dorohoi angajează tehnician agronom
Societate Comercială din Dorohoi cu profil agricol și comercializare cereale angajează tehnician agronom. ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro