Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

În perioada 14-21 august, la Dorohoi, va avea loc cea de a VII-a ediție a taberei de jurnalism „Ai noștri tineri”. Până acum, tabăra a fost organizată la Ipotești, Şoldănești și Vorona. 

Anul acesta a fost ales municipiul Dorohoi, deoarece ediția este dedicată marelui muzician George Enescu, născut în zonă. Participanții și-au propus și pentru această ediție  producții jurnalistice cu subiecte deosebite şi incitante, precum un documentar dintr-o perspectivă inedită („altfel”) despre marele muzician, reportaje în locurile unde a activat acesta, dar şi la obiective ale urbei gazdă. De asemenea, copiii și tinerii jurnaliști vor trăi bucuria de a înțelege ce presupune backstage-ul unor emisiuni de televiziune și radio, pe care ei le vor prezenta / realiza. 

Totodată, în cadrul cursului intitulat „Jurnalism muzical”, inițiat anul trecut,  tinerii vor participa la un studiu despre ecourile peste timp şi influența muzicii enesciene în varii genuri muzicale. Studiul va fi publicat pe site-ul TopRomanesc.ro, o platformă dedicată muzicii românești, realizată  cu sprijinul și susținerea omului de radio Titus Andrei. 

În tot acest demers, copiii și tinerii prezenți în tabără vor fi pregătiți de profesioniști din Televiziunea Română: Larisa Avram (producător TVR), Claudia Nicolau (actriță și producător TVR), Alexandra Cuza (realizator Radio Top Suceava), Doru Ionescu (jurnalist TVR) și Bogdan Sterpu (editor video TVR).  Tot în această perioadă, vor fi organizate și două ateliere cu teme de actualitate, susținute de jurnalistul Cătălin Moraru („Monitorul de Botoşani”) și ziarista Roxana Aiacoboaei (știribotosani.ro): „Cum ne ferim de FakeNews?”, respectiv „Jurnalism narativ”. Tabăra de jurnalism „Ai noștri tineri” este sprijinită, ca partener media, pe lângă cele două publicații, și de DorohoiNews.ro. Mai mulți tineri din redacția dorohoiană se vor alătura participanților taberei pentru training-urile oferite. Organizatorul evenimentului este Asociația Buzzmedia. 

Organizatorii mulțumesc pentru sprijin conducerii Consiliului Județean Botoșani, Primăriei Dorohoi, Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Dorohoi, Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din localitate și Muzeului „George Enescu”, precum și tuturor oamenilor de bine care și-au oferit ajutorul în susținerea unei noi ediții a taberei.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1afis tabara 2023 (1)
DorohoiNews.ro, 09-08-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro