Marţi, 12 iulie, au fost distribuite electrocasnice unor familii afectate de inundaţiile de anul trecut, evaluate de Biroul de Asistenţă Socială (BAS) "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a continuat acţiunea de ajutorare a familiilor sinistraţilor din Protopopiatul Dorohoi.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, luni, 11 iulie, reprezentanţii BAS "Diaconia" s-au deplasat în localitatea Şendriceni, unde au oferit electrocasnice şi mobilier de bucătărie pentru 15 familii. De asemenea, s-a realizat o anchetă socială pentru 30 de familii din Dorohoi care au fost afectate de inundaţiile de anul trecut, scrie ziarul lumina.ro.
Oamenii au primit următoarele obiecte electrocasnice: aragaz, maşină de spălat şi combină frigorifică. După cum ne-a relatat Lăcrămioara Pădureţ, coordonator în cadrul Biroului de Asistenţă Socială "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, în total au fost distribuite, marţi, 60 de produse. "Multe din aceste familii nu au fost ajutate de nici o fundaţie, produsele oferite fiind de un real folos. În lunile care urmează dorim să continuăm această activitate, astfel încât să ajungem la mai multe familii din Dorohoi pentru a le oferi produse electrocasnice. Am constatat în urma evaluării de luni că numărul familiilor care merită să fie sprijinite este mult mai mare. Toate acţiunile pe care le întreprindem sunt aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial Iaşi", a spus Lăcrămioara Pădureţ.
Amintim că această etapa de ajutorare a familiilor sinistraţilor a început marţi, 5 iulie, şi a vizat mai multe localităţi din judeţele Iaşi şi Botoşani. Selectarea familiilor care au primit bunurile pentru uz casnic s-a făcut ţinându-se cont de o serie de criterii, precum numărul de membri pentru fiecare familie, veniturile pe cap de membru, condiţiile de boală şi de alţi factori de risc social. (DorohoiNews.ro)
Mobilier şi electrocasnice pentru sinistraţii din Dorohoi şi Şendriceni
COMENTARII VIZITATORI (0)
Fii primul care adauga un comentariu!








Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.