Activitate a polițiștilor din Hlipiceni, cu elevii din cadrul Școlii Gimnaziale „Dan Iordăchescu” - FOTO

23 apr. 2024, Local
Activitate a polițiștilor din Hlipiceni, cu elevii din cadrul Școlii Gimnaziale „Dan Iordăchescu” - FOTO

Copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Dan Iordăchescu”, din Hlipiceni au avut parte de  activități inedite, desfășurate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni și pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, 

Cei peste 150 de elevi au participat activ la activitățile pregătite de polițiști, prin intermediul cărora s-au familiarizat cu indicatoarele rutiere și semnele de circulație, precum și cu echipamentul forțelor de ordine. 

În același context copiii au primit sfaturi despre siguranța în deplasarea pe drumurile publice și regulile pe care trebuie să le respecte.

Galerie foto (6)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!