Un șofer de 37 de ani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu maşina pe un drum din județ - FOTO

30 dec. 2024, Local
Un șofer de 37 de ani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu maşina pe un drum din județ - FOTO

Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a răsturnat cu mașina pe un drum din localitatea Corni. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp. 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță SAJ. Aceștia au constat faptul că autoturismul era răsturnat pe cupolă, iar cele două persoane care se aflau în interior, în momentul producerii evenimentului, erau ieșite din mașină. Șoferul a fost rănit, fiind preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei. 

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Galerie foto (3)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!