Lipsa de pe ordinea de zi la ședința extraordinară din această săptămână, a proiectului de hotarăre ce viza acordarea sporurilor șefilor învățământului din Dorohoi, a creat discuții aprinse în debutul lucrărilor.
Conform legii, Consiliul Local trebuie să aprobe proiectul de hotărâre cu privire la acordarea sporurilor și indemnizațiilor personalului didactic și didactic auxiliar din unitățile de învățământ cu personalitate juridică din Municipiul Dorohoi, perioada septembrie-decembrie 2011.
Proiectul de hotarâre ce vizează acest lucru a fost pe masa consilierilor de trei ori, însă a fost amânat datorită neexistenței unui punct comun în ceea ce privește cuantumul care poate fi acordat.
Consilierul Nelu Ciornei, a avertizat executivul primăriei Dorohoi că încalcă legea prin nediscutarea acestui proiect în ședința extraordinară din această săptămână. “În acest moment școlile din municipiul Dorohoi, lucrează ilegal”, a menționat consilierul PNL Nelu Ciornei. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Executivul primăriei avertizat în ședința extraordinară, că încalcă legea - VIDEO
COMENTARII VIZITATORI (0)
Fii primul care adauga un comentariu!







Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.