Dorohoi (VIDEO): Consilierii au aprobat în sfârșit, sporurile pentru șefii din învățământ

25 nov. 2011, Local
Dorohoi (VIDEO): Consilierii au aprobat în sfârșit, sporurile pentru șefii din învățământ

Şefii învăţământului dorohoian pot respira uşuraţi deoarece în şedinţa Consiliului Local care a avut loc joi, 24 noiembrie, proiectul ce îi viza a fost aprobat în forma propusă dezbateri Consiliului Local.

Proiectul de hotărâre ce viza acordarea sporurilor şi indemnizaţiilor personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ cu personalitate juridică din Municipiul Dorohoi, pentru perioada septembrie-decembrie 2011, nu a trecut prin Consiliul Local fără discuţii aprinse atât între membrii Consiliului Local cât şi între persoanele care au participat la această şedinţă.

Aceste sporuri se vor acorda în funcţie de gradul unităţii de învăţământ şi în funcţie de numărul de elevi al unităţii de învăţământ, conform legii în vigoare. (DorohoiNews.ro)












Autor: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!