La Dorohoi, spațiile verzi „ne cheamă” la protecție

6 mai 2012, Local
La Dorohoi, spațiile verzi „ne cheamă” la protecție

În municipiul Dorohoi, mereu au fost probleme cu păstrarea și amenajarea spațiilor verzi. Deși, în ultima perioadă s-au efectuat plantații de arbuști ornamentali sau brăduți, spațiile verzi dintre acestea continuă să fie locul de trecere pentru mulți concitadini.

Exemplificăm cu zona cuprinsă de trotuarele dintre «Policlinică» și intrarea în Cartierul Plevna, pe sensul de coborâre care se degradează pe zi ce trece, în condițiile în care acesta este locul de trecere pe «diagonală» și al unei atitudini civice neglijente.

Credem că lecția de civism a fost predată de primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu, prin inițiativa plantațiilor propriu-zise, dar lipsește exercițiul civic și atitudinea unei minime conștiințe ecologice, sau poate un semn «INTERZIS» în comportamentul celor care grăbiți de timp caută cărări scurte.

Dar cât e de aproape calea spre o viață modernă, curată, cu un ambient plăcut și aerisit! Și gândul la generațiile care ne vor urma... Depinde de noi. (DorohoiNews.ro)

Galerie foto (4)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!