Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

iarna Botosani

Prefectul Costică Macaleţi a solicitat şefilor de instituţii deconcentrate şi ai celor cu rol important în situaţiile critice aduse de sezonul rece, luarea unor măsuri menite să pregătească judeţul Botoşani pentru temperaturile scăzute şi precipitaţiile abundente ce ar putea să apară. Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, alături de poliţiştii rutieri vor trebui să verifice stocurile de materiale antiderapante pregătite pentru arterele de circulaţie, poliţiştii având ca prioritate, odată cu venirea frigului, şi dotarea autovehiculelor pentru condiţiile de iarnă.

Inspectoratul Şcolar Judeţean a primit atribuţii, prin inspectorul general Mihaela Huncă, de a identifica, împreună cu directori de şcoli şi primari, spaţiile şi dotarea acestora în care vor putea fi cazate persoane surprinse pe drum de fenomenele meteo extreme. Specialiştii din sănătate vor trebui să stabilească proceduri clare cu firma de dializă şi medicii de familie pentru protecţia femeilor însărcinate şi a persoanelor dializate.

Totodată, administratorii drumurilor şi poliţiştii rutieri vor rediscuta protocoalele de închidere a drumurilor publice în cazul condiţiilor meteo periculoase pentru participanţii la traficul rutier.
Măsurile au fost dispuse la finalul unei videoconferinţe coordonate de ministrul afacerilor interne, Radu Stroe, cadru în care prefectul Costică Macaleţi a prezentat paşii făcuţi până la această oră pentru întâmpinarea sezonului rece.

„Pentru deszăpezirea drumurilor naţionale licitaţia a fost adjudecată, iar cea pentru drumurile judeţene va avea loc la începutul lunii noiembrie. Anul trecut a acţionat un operator local la care putem apela şi în acest an, în caz de urgenţă. Stocul de sare pentru drumurile naţionale cuprinde 450 de tone de material, dispunem de 2 kilometri de parazăpezi şi am dori să fim sprijiniţi de CNADNR pentru o suplimentare la acest capitol.”, a comunicat prefectul de Botoşani.

Costică Macaleţi a ţinut să solicite şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sprijinul pentru instruirea necesară în vederea utilizării ATV-ului pe şenile ce va fi achiziţionat de către Consiliul Judeţean în perioada imediat următoare.

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

iarna Botosani
DorohoiNews.ro, 21-10-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Texty Garments Dorohoi angajează! Posturi disponibile: - femeie de serviciu; - ⁠confecționeri; - ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

Condoleanțe familiei îndurerate

Condoleanțe familiei îndurerate
Regretam nespus trecerea in nefiinta a dnei profesoare Puscasu Aurelia. Condoleante familiei indurerate. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro