Bărbat care mergea la pescuit, călcat de trenul Dorohoi-Iaşi în această dimineață!

13 oct. 2014, Local
Bărbat care mergea la pescuit, călcat de trenul Dorohoi-Iaşi în această dimineață!

Un bărbat în vârstă de 77 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost călcat de garnitura de tren Dorohoi-Iași. Accidentul s-a petrecut pe raza județului Iași, în apropierea Gării Vlădeni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, bărbatul care se numește Victor C. şi are domiciliul în municipiul Iaşi, se deplasa pe un pod care nu era destinat circulației pietonale. Mecanicul a încercat să-l avertizeze acustic dar bărbatul nu a reacţionat. Deşi au fost acţionate frânele impactul nu a putut fi evitat. Din câte se pare victima cunoştea zona şi mergea la pescuit întrucât avea asupra sa mai multe undiţe.

Garnitura a plecat din Dorohoi la ora 5:21 şi urma să ajunga în Iaşi la 8.29. Traficul feroviar în zonă a fost blocat câteva zeci de minute.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!