Taxiurile din Dorohoi vor fi reorganizate pentru confortul cetățenilor. Vezi locurile de staționare propuse! - FOTO

23 mar. 2015, Local
Taxiurile din Dorohoi vor fi reorganizate pentru confortul cetățenilor. Vezi locurile de staționare propuse! - FOTO
Comisia de Circulație a municipiului Dorohoi, întrunită în ședință de analiză, ce a avut loc săptămâna trecută, a hotărât ca imediat după sărbătorile pascale să fie reorganizate locurile de staționare a taxiurilor.
 
Parcarea din centru, unde staționează acum taxiurile se va reda cetățenilor. Analiza viitoarelor locuri de staționare au fost analizate și discutate de reprezentanți ai Primăriei Dorohoi, Poliției municipiului Dorohoi și reprezentanți ai taximetriștilor.
 
„Ne-am deplasat la fața locului și am analizat toate locațiile viitoare de staționare a taxiurilor și credem că am găsit cea mai bună soluție atât pentru ei cât și pentru confortul cetățenilor”, a declarat pentru Dorohoi News, Lucian Topalagă, viceprimarul municipiului Dorohoi.
 
Vezi locurile propuse pentru staționarea taxiurilor autorizate din Dorohoi:
- strada Dumitru Furtună – parcarea de lângă EON (20 locuri)
- strada Bulevardul Victoriei – în fața blocului A2 (5 locuri)
- strada Ștefan Airinei – sectorul din fața BRD (5 locuri)
- strada Dimitrie Pompeiu – sectorul din fața Hotelului Firenze (7 locuri)
- strada Gării – sectorul din spatele clădirii stației CFR (10 locuri)
- strada C.D. Gherea – intersecția cu strada George Enescu (5 locuri)
- micro-piața din cartierul Olinescu (5 locuri)
- strada Ștefan cel Mare – sectorul din fața clădirii DAS (7 locuri)
- strada Bulevardul Victoriei – imediat după intrarea în curtea Spitalului Municipal Dorohoi (7 locuri)
- strada Iulia Oniță – intersecția cu Bulevardul Victoriei (5 locuri)
- strada Duzilor – intersecția cu Aleea Mărului (5 locuri)
- strada Sașa Pană – intersecția cu strada C.D. Gherea (5 locuri)
- strada Spiru Haret – intersecția cu strada A.I. Cuza (5 locuri)
 
În total au fost distribuite 91 de locuri pentru taxiurile autorizate din municipiul Dorohoi. Una din schimbările importante privind circulația este faptul că pe strada Dumitru Furtună se va circula în ambele sensuri de la intersecția cu strada Dimitrie Pompeiu până la parcarea de lângă sediul EON.(Andrei B.)
 
Autor: DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Galerie foto (39)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!