E bine și așa! Până la „marea asfaltare” se face „marea peticeală” pe DN 29B Dorohoi-Botoșani - FOTO

15 apr. 2015, Local
E bine și așa! Până la „marea asfaltare” se face „marea peticeală” pe DN 29B Dorohoi-Botoșani - FOTO

Șoferii care au tranzitat în ultima perioadă Drumul Național 29B Dorohoi – Botoșani au răsuflat ușurați după ce drumarii au peticit gropile de pe tronsonul de drum dintre Cervicești și Cucorăni.

 
Pe acest tronson gropile practic nu mai puteau fi evitate, iar majoritatea conducătorilor auto și-au distrus mașinile din pricina lor sau au produs accidente încercând să le evite.
 
„Este o gură de oxigen pentru șoferii care fac des acest traseu pentru că practic nu se mai putea.”, a declarat Dumitru L., un conducător auto care tranzitează zilnic DN 29B.
 
Totuși șoferii speră din ce în ce mai mult că vor circula din ce în ce mai bine pe acest drum având în vedere faptul că potrivit primarului Dorin Alexandrescu, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, căreia i se subordonează și Secția Drumuri Naționale (SDN) Botoșani, va scoate la licitație în această primăvară acest tronson de drum, respectiv porțiunea de drum Dealu Mare – Cucorăni ce reprezintă 17,7 km din Drumul Național 29B Botoșani – Dorohoi (șase centimetri de asfalt).
 
Deși pe tronsonul de drum dintre Cervicești și Cucorăni gropile au fost peticite, pe restul drumului gropile încă „tronează” țanțoș și le fac zile amare șoferilor.
 
Autor: DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Galerie foto (12)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!