Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Comemorarea pogromului din 1940 la Dorohoi

Pe data de 8 iulie vor avea loc, la Dorohoi, o serie de manifestări comemorative dedicate pogromului antievreiesc din 1940, desfășurate în cadrul proiectului „Memoria ca act de justitie”.

Ca urmare a ultimatului sovietic la sfârşitul lunii iunie 1940, trupele sovietice ocupă Basarabia, Moldova de Nord şi Ţinutul Herţa. Atmosfera antievreiască devine din ce în ce mai vizibilă în toată ţara. Trebuia găsit un ţap ispăşitor, iar acesta era Comunitatea evreiască. În aceste condiţii de maximă încordare, la 1 iulie 1940, mai multe subunitaţi militare române, care se retrăgeau din Herţa, au declanşat un pogrom asupra populaţiei evreieşti din oraşul Dorohoi. Subunitaţile armatei române au deschis focul fară somaţie împotriva participanţilor la înmormântarea soldaţilor evrei căzuţi la Herţa, în confruntarea cu armata sovietică. Toţi evreii civili aflaţi la funerarii, cu excepţia unui singur supravieţuitor, precum şi şapte militari evrei, au fost ucişi de către militari.

Pogromul s-a extins foarte rapid în tot oraşul, făcând numeroase victime în rândul populaţiei evreieşti. După cum rezultă din procesele verbale, au fost împuşcaţi 50 de evrei. Dacă îi socotim şi pe răniții care au decedat ulterior, numărul victimelor se ridică la 70. De asemenea, în timpul pogromului au avut loc jafuri, schingiuiri şi tot soiul de scene de o cruzime inimaginabilă.

La manifestările comemorative din acest an vor participa membri ai comunităților evreiești din județul Botoșani și din alte județe învecinate, reprezentanți ai cultelor, oficialități locale și județene, elevi, locuitori ai Municipiului Dorohoi, un grup numeros de israelieni și o delegație din partea Federației Comunităților Evreiești din România-Cultul Mozaic, condusă de președintele organizației, dr. Aurel Vainer, deputat.

Programul cuprinde un simpozion comemorativ – ”Evreii din Moldova de Nord – istorie și contribuții”, a cărui primă parte va avea loc la Teatrul din Dorohoi, începând cu ora 9:00.

De la ora 10:30, la Cimitirul Evreiesc, rabinii Rafael Shaffer, J. Wassermann și prim-cantorul Iosef Adler vor oficia un serviciu religios comemorativ, urmat de alocuțiuni. De la cimitir se va pleaca către sinagoga din Piața Unirii nr. 3 într-un „Marș al vieții și al speranței”. Serviciul religios va fi urmat de recitalul cantorului vienez Shmuel Barzilai.

La ora 14:30 va avea loc inaugurarea Muzeului de Istorie a Evreilor din Moldova de Nord ”Shlomo David”.

Partea a ll-a a simpozionului comemorativ „Evreii din Moldova de Nord – istorie și contribuții”, va începe la Teatrul din Dorohoi la ora 17:15. Seara vor fi acordate medalii de onoare ”Prieten al Comunităților Evreiești din România”.

Proiectul „Memoria ca act de justitie” este realizat de FCER și Comunitatea Evreilor din Dorohoi, împreună cu Guvernul Romaniei – Departamentul pentru Relații Interetnice”, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, al Primăriei Municipiului Dorohoi și al sponsorilor „Supercom”, „Borsec”, „RoStar”, „Irina Schrotter” și „Niro Investment Group”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Comemorarea pogromului din 1940 la Dorohoi
DorohoiNews.ro, 06-07-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

06.07.2015 la 19:52

Mare pacat ca nu a mai trait si domnul professor Iancu. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro