Vegetaţia de pe suprafaţa secată a iazului Iezer, din comuna Șendriceni a luat din nou foc în după amiaza zilei de vineri, 18 martie 2016. În același timp, pompierii dorohoieni s-au luptat cu flăcările și la Hudești unde s-a aprins vegetația uscată de pe suprafața uscată a iazului Cal Alb.
În total, a ars vegetaţia uscată de pe aproximativ 70 de hectare. Pentru stingerea incendiilor au intervenit patru echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi, cu patru autospeciale cu apă şi spuma, precum şi voluntari, timp de mai bine de nouă ore.
„La Hudești, exista pericolul de extindere a flăcărilor la locuinţe. La Șendriceni, intervenţia a fost îngreunată de terenul accidentat şi vântul care sufla cu putere. Cauza probabilă la ambele incendii este foc deschis în spaţii deschise.”, a declarat, Dorina Lupu, purtatorul de cuvânt a ISU Botoșani. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro








Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.