Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană nu se mai înţeleg deloc, relaţia dintre ei a ajuns într-un punct de-a dreptul dramatic. Se ceartă mereu, ba chiar şi de faţă cu copiii şi vecini. E posibil chiar ca ei să divorţeze pentru a patra oară.
Bahmu şi Prigoană, în prag de divorţ! Dezvăluirile șocante ale Adrianei!
"Pe mine m-a şocat când am aflat ce are de gând Prigoană să facă. Ne-am certat sâmbătă de la aerul condiţionat. El voia să fie foarte frig în casă, iar mie şi copiilor ne curgeau nasurile. Pentru că era o atmosferă foarte apăsătoare în casă, mi-am luat copiii şi am plecat la un fin de-al nostru care are un hotel lângă Bucureşti. M-am gândit să îl las câteva zile singur să se liniştească, şi eu la fel. Oricum nu am avut vacanţă", a spus Bahmu de abia stăpânindu-şi lacrimile.
"Nu cred că merit asta. El e plecat acum la Belgrad şi sper ca atunci când se întoarce să discutăm", a adăugat vedeta, care speră totuşi la o împăcare, de dragul celor mici.
COMENTARII VIZITATORI (0)
Fii primul care adauga un comentariu!






Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.