Borș moldovenesc de văcuță

23 aug. 2015, Retete culinare
Borș moldovenesc de văcuță

Ingrediente:
400 g carne de văcuță
1 morcov
1 pătrunjel
1 țelină
o ceapă
2 ardei grași
3 roșii
2 cartofi mijlocii
o lingură cu mazăre boabe
1l borș
pătrunjel
sare

Mod de Preparare: Se pune carnea de vacuță, tăiată bucățele, la fiert în 2 l apă rece cu o linguriță rasă de sare. Se fierbe cam 1 oră la foc mijlociu. Se curăță din când în când spuma, pentru a obține o supă clară. Între timp se taie fin ceapa, pătrunjelul, țelina și morcovul. Se călesc în ulei, ceapa și legumele, și apoi se adaugă în supă. Dupa 30 minute, se adaugă mazărea, cartofii tăiați cubulețe și ardeii tăiați fasii împreună cu roșiile. Se mai fierbe 15 minute, apoi se adaugă borșul și sare dacă mai este nevoie. Acest borș de vită se poate servi cu smântână. Delicios și acrișor.

Sursa: DorohoiNews.ro