Mulțumiri domnului Dorin Birta. Un copil cu dizabilităţi nu este o povară, este o provocare - FOTO

2 iun. 2014, Social
Mulțumiri domnului Dorin Birta. Un copil cu dizabilităţi nu este o povară, este o provocare - FOTO

Un copil cu dizabilităţi nu este întotdeauna doar o povară, este o provocare, este o fiinţă umană de dragul căreia eşti gata să faci nişte lucruri pe care nici tu nu aveai idee că le poţi face.

Așa a procedat domnul Dorin Birta în colaborare cu Teatrul Vasilache când au oferit posibilitatea copiilor cu nevoi speciale și părinților acestora de a merge la teatru gratuit. Legătura cu comunitatea pentru copii cu nevoi speciale este foare importantă. Este importantă pentru că aceşti copii nu sunt rupţi de realitate, de lumea înconjurătoare, iar persoanele străine – le spunem străine, deşi ele, atâta timp cât se gândesc la noi, sunt ca şi familia noastră – nu fac decât să le aducă o satisfacţie enormă şi o bucurie acestor copii. Pe ei îi bucură orice cadou. Indiferent că este o jucărie, ceva dulce, sau chiar un bilet la teatru, cadoul creează aceeaşi bucurie în sufletul lor, pentru că este un dar.

Ori de câteori aveţi drum vă invităm să treceți pe la Fundația Star of Hope sau de fiecare dată când întâlniţi o persoană care ar putea şi ar vrea să ajute pe cineva, vă rugăm să-i orientaţi către noi!

Vă mulțumim!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Galerie foto (4)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!