Proiect educațional-filantropic implementat de Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” și Școala nr. 4 din Baranca-Hudești - FOTO

25 apr. 2024, Social
Proiect educațional-filantropic implementat de Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” și Școala nr. 4 din Baranca-Hudești - FOTO

Ne naștem egali în fața lui Dumnezeu, liberi în alegeri și gândire, dar crucile existenței noastre efemere sunt fie mai ușoare, fie mai dificile, date după înțelepciunea Creatorului.
 
Urmând îndemnul evanghelic de a-i cerceta pe cei bolnavi și singuri, miercuri 24 aprilie, s-a desfășurat proiectul educațional-filantropic „Bolnav am fost și m-ați cercetat”, implementat de Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” și Școala Gimnazială Nr. 4, Baranca-Hudești.

Astfel, elevii claselor a V-a și a VII-a i-au vizitat pe semenii lor, beneficiarii Centrului de îngrijire și asistență pentru persoanele adulte cu dizabilități, din Dorohoi, reușind ca prin cântările religioase  să le aducă un strop de speranță în sufletele brăzdate de singurătate și tristețe.

La finalul activității copiii, îndrumați de doamnele profesoare Istrate Adriana și Filip Anamaria, precum și de pr. prof. Gavriliu Sergiu le-au oferit celor 43 de beneficiari fructe, dulciuri și produse alimentare.

Galerie foto (20)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!