Top stiri Dorohoi News

Stiri de ultima ora

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția comemorativă „Pictor Dumitru Bâșcu (1902-1983)”

Muzeul Județean Botoșani organizează, în perioada 2-20 noiembrie 2023, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția comemorativă ,,Pictor Dumitru Bâșcu (1902-1983)”. Evenimentul expozițional se datorează fiicei artistului, doamna Ana Maria Sandi, fiind considerat o „restituire”...

Șase permise reținute și peste 20 de sancțiuni aplicate în cadrul unei acțiuni pe principalele artere din Botoșani

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat luni, 30 octombrie 2023, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice sau droguri. Astfel, au fost instituite filtre rutiere pe principalele artere din muncipiul...

După ce a băut bine s-a urcat la volan. Vezi ce alcoolemie avea!

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit luni, 30 octombrie 2023, pentru control, pe drumul public, din comuna Trușești, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,99...

Etapă spectaculoasă, cu rezultate surpriză și multe goluri în Superligă

Rundă cu numărul 14 spectaculoasă și cu rezultate surpriză în Superligă. CFR Cluj se impune pe teren propriu în fața echipei lui Hagi, deși „marinarii” au fost primii care au marcat, Rapid București defilează în Giulești împotriva unei echipe oltene parcă anesteziată de atmosfera de pe stadion iar...

O nouă investiție importantă pentru Botoșani: 4,26 milioane lei pentru Evidența Populației - FOTO

O nouă investiție importantă pentru Botoșani realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) de către Consiliul Județean Botoșani. 4,26 milioane de lei vor costa luctările de consolidarea seismică și reabilitare energetică a clădirii „Elena Doamna”, în care va funcționa Serviciul...

Spectacolul „Rățușca cea urâtă” se joacă în această săptămână la Teatrul „Vasilache” Botoșani

Vă invităm în această săptămână să vizionaţi spectacolul „Rățușca cea urâtă”, de H. C. Andersen, dramatizare de Valentin Dobrescu, în zilele de: - joi, 2 noiembrie 2023, de la ora 18:00; - sâmbătă 4 noiembrie 2023, de la ora 11:00; - duminică, 5 noiembrie 2023, de la orele 11:00 şi 12:30. Regia...

Președintele ANANP vizită de lucru în Botoșani pentru deblocarea lucrărilor la podul peste Siret de la Talpa - FOTO

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă s-a întâlnit, în această după-amiază, cu președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Vasile Carnariu. „Urmare a discuțiilor de săptămâna trecută cu Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, astăzi domnul...

SC din Dorohoi angajează personal, fată sau băiat, pentru cafenea

Societate comercială din Dorohoi angajează personal, fată sau băiat, pentru cafeneaua de la Autogara Dorohoi. Experiența constituie un avantaj. Programul de lucru este de 3 zile lucrătoare urmate de 3 zile libere. Salariul este motivațional. Pentru relații și mai multe detalii, ne puteți contacta...

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Meteorologii ANM anunță o nouă răcire a vremii în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pe o perioadă de două săptămâni, între 30 octombrie și 12 noiembrie. Vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei, până la finalul primei săptămâni, apoi temperaturile încep să scadă până la medii de 12 - 13 grade,...

Plățile cash la comercianți vor fi limitate, începând de miercuri! Noile reguli pentru clienții români

Începând de miercuri, 1 noiembrie, o parte din noile măsuri fiscale vor intra în vigoare, printre care și limitarea plăților cash la comercianți. Pachetul de măsuri fiscale care introduce și majorează taxe, pe care Guvernul și-a asumat răspunderea, a fost publicat în Monitorul Oficial vineri seară,...

Sărbătoriții zilei de astăzi 31 octombrie 2023

Află cine se sărbătoreşte astăzi 31 octombrie 2023: Paraschiva Șmocot - profesor Liceul Regina Maria Dorohoi, Romică Sorin Burlacu - profesor Liceul Regina Maria Dorohoi, Cristian Șlincu - Dorohoi, Răzvan Mihai Azamfirei - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează...

Crema pentru conturul ochilor. Chiar avem nevoie de ea?

Chiar ai face un deserviciu ochilor tai daca folosesti un hidratant obisnuit in loc de o crema pentru conturul ochilor? Este nevoie de o astfel de crema in ritualul de ingrijire al pielii? Iata ce au raspuns dermatologii. Pielea din jurul ochilor este cea mai subtire si mai sensibila piele de pe...

Plăcintă cu dovleac

Ingrediente: Foi: 500 g. faina 1/2 lingurita sare 3 linguri ulei un cub drojdie proaspata apa calda cat cuprinde Umplutura: dovleac cca 1 kg si jumatate ulei zahar scortisoara 1 galbenus pt uns deasupra Mod de Preparare: Am pus in cuva robotului faina, sarea, uleiul, drojia dizolvata intr-o canita...

FC Botoșani – Universitatea Cluj 0-3. Corecție severă pe teren propriu pentru echipa locală

U Cluj ajunge la 15 jocuri consecutive fără înfrangere în deplasare. Mult mai experimentata echipă clujeană a continuat seria de jocuri fără înfrângere din deplasare și a făcut practic instrucție cu FC Botoșani pe Municipalul din nordul Moldovei. Un bun antrenament cu public pentru echipa lui...

Liga județeană, etapa a XI-a. Pro Sport Vârfu Câmpului se detașează în fotoliul de lider. Inter Dorohoi învinge la scor de neprezentare

Etapa a 11-a a campionatului județean de fotbal a fost una de bun augur pentru echipa din Vârfu Câmpului. După ce etapa trecută au reușit să se impună (2-0) pe terenul uneia dintre contracandidatele la promovare, ieri, au profitat de pasul greșit făcut de echipa din Albești, care a pierdut la scor...

Șofer de 27 de ani prins fără permis de polițiștii de frontieră dorohoieni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, pe timpul desfăşurării...

Șofer de tir aflat sub influența băuturilor alcoolice prins de polițiștii de frontieră la Stânca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au identificat, în trafic, un cetățean ucrainean care conducea un ansamblu rutier, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 15.45, în Punctul de Trecere a Frontierei...

Peste 560 de locuri de muncă vacante la nivelul județului Botoșani

Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 30.10.2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 567 locuri de muncă vacante astfel: Nivel studii: - superioare (19); - medii (548)....

Bărbat din Ibănești prins la volan deși avea permisul suspendat

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ibănești au oprit la data de 29 octombrie 2023, pentru control, pe drumul public, din comuna Ibănești, un bărbat, de 37 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce...

Tineri botoșăneni depistați sub influența substanțelor psihoactive la volan

Polițiștii din cadrul poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit la data de 28 octombrie 2023, pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Mihai Eminescu. În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au...

Șoferi din Văculești, Dimăcheni și Botoșani prinși băuți la volan
Șoferi din Văculești, Dimăcheni și Botoșani prinși băuți la volan
30 octombrie 2023Infractional

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit duminică, 29 octombrie 2023, pentru control, pe un drum comunal, din comuna Văculești, un autoturism, condus de un tânăr, de 26 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de...

Femeie reținută pentru 24 de ore după ce a furat o borsetă dintr-un autoturism
Femeie reținută pentru 24 de ore după ce a furat o borsetă dintr-un autoturism
30 octombrie 2023Infractional

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Ordine Publică, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 29 octombrie 2023, pe strada Poștei, din municipiul Botoșani, au observat o persoană cunoscută cu activități infracționale, în timp ce arunca o...

Tineri din Hudești, condamnați pentru distrugere prin incendiere, reținuți de polițiști
Tineri din Hudești, condamnați pentru distrugere prin incendiere, reținuți de polițiști
30 octombrie 2023Infractional

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat la data de 27 octombrie 2023, doi tineri, de 30 și 24 de ani, ambii din comuna Hudești, pe numele cărora era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Aceștia au fost condamnați la un an și 6 luni de închisoare...

Elevând bariera stilului cu ghetele bărbătești
Elevând bariera stilului cu ghetele bărbătești
30 octombrie 2023Informatii utile

Ghetele pentru bărbați - acel miracol al modei care te transformă instant într-un explorator urban, un aventurier al asfaltului! În lumea modei masculine, puține articole de îmbrăcăminte sunt atât de versatile și esențiale precum ghetele pentru bărbați. Aceste minunate opere de artă pentru picioare...

Amenzi, avertismente și autorizații retrase în urma controalelor la operatorii care depozitează, transportă, utilizează și comercializează carburanți,
Amenzi, avertismente și autorizații retrase în urma controalelor la operatorii care depozitează, transportă, utilizează și comercializează carburanți,
30 octombrie 2023Local

În această dimineață, în Sala Ștefan Luchian din Palatul Administrativ, a avut loc o ședință de analiză a rezultatelor intermediare a verificărilor realizate în intervalul 01.09.2023-30.10.2023 de către echipele mixte de control constituite prin Ordin de prefect, în conformitate cu Ordinul...

Modernizarea și extinderea Secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” a intrat într-o nouă etapă - FOTO
Modernizarea și extinderea Secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” a intrat într-o nouă etapă - FOTO
30 octombrie 2023 Galerie fotoAdministratie

După semnarea contractului cu asocierea de firme care va implementa proiectul Consiliului Județean, arhitecții și inginerii de instalații implicați în procesul de modernizare și extinderea Secției de Oncologie au prezentat planurile de realizare a acestui important proiect. Astfel, în cadrul...

Direcția Taxe și Impozite locale: În atenția contribuabililor persoane fizice
Direcția Taxe și Impozite locale: În atenția contribuabililor persoane fizice
30 octombrie 2023Administratie

Ținând seama de interesul general de susținere a creșterii economice prin sprijinirea contribuabililor aflați în dificultate și în temeiul art. 185, alin.1, lit.b, din Legea 207/2015, privind acordarea unor facilități fiscale, am considerat că este oportun să se acorde scutirea a 75% din majorările...

Accident pe drumul Dorohoi - Havârna! Copil de un an ajuns la spital după impactul dintre trei mașini
Accident pe drumul Dorohoi - Havârna! Copil de un an ajuns la spital după impactul dintre trei mașini
30 octombrie 2023Local

Un accident rutier s-a produs duminică, 29 octombrie 2023, în jurul orei 09:30, pe drumul județean 293 Dorohoi-Havârna. Din primele cercetări, se pare că trei autoturisme care se deplasau pe direcția de mers Dorohoi - Dumeni, nu au păstrat distanța corespunzătoare, fapt pentru care au intrat în...

Aproape cinci hectare de vegetație uscată au ars din cauza unui foc lăsat nesupravegheat
Aproape cinci hectare de vegetație uscată au ars din cauza unui foc lăsat nesupravegheat
30 octombrie 2023Local

Aproximativ cinci hectare de vegetație uscată au ars, în după-amiaza zilei de duminică, 29 octombrie 2023, în localitatea Câmpeni. Pompierii de la Punctul de Lucru Flămânzi s-au mobilizat rapid și au reușit să stingă flăcările înainte de a ajunge la o stână. Cel mai probabil, incendiul a fost...

Tinerii din Dorohoi în ajutorul a 12 familii din Dumeni - FOTO
Tinerii din Dorohoi în ajutorul a 12 familii din Dumeni - FOTO
30 octombrie 2023 Galerie fotoSocial

În cadrul activității intitulate „Săptămâna fructelor și legumelor donate," elevii de la Liceul „Regina Maria-Dorohoi" au dat un răspuns pozitiv invitației doamnei profesor Crețu Daniela și asociației „Lumina pentru copii." Această inițiativă a avut ca scop colectarea cât mai multor produse...

Alexandra Huțu: „Pentru ca bursa de merit să fie o formă de stimulare a performanței, criteriile de acordare trebuie urgent modificate!”
Alexandra Huțu: „Pentru ca bursa de merit să fie o formă de stimulare a performanței, criteriile de acordare trebuie urgent modificate!”
30 octombrie 2023Politic

Parlamentarul social-democrat Alexandra Huțu a atras atenția asupra necesității imediate de a se modifica criteriile de acordare a burselor de merit, care în prezent prevăd că acestea se alocă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ...

Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi implementează cel mai mare program de educație din România, Programul „Școala Încrederii”
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi implementează cel mai mare program de educație din România, Programul „Școala Încrederii”
30 octombrie 2023Invatamant

Ideea programului „Școala Încrederii” a luat naștere în anul 2020 după ce s-au văzut rezultatele studiului „Cercetarea și cultivarea încrederii în școlile din România”. S-a observat că lipsa încrederii dintre directori, profesori, elevi și părinți este una din principalele probleme cu care...

Horoscopul săptămânii 30 octombrie - 5 noiembrie: Reinventare pentru Raci, succes absolut pentru Vărsători
Horoscopul săptămânii 30 octombrie - 5 noiembrie: Reinventare pentru Raci, succes absolut pentru Vărsători
30 octombrie 2023National

Ne aşteaptă o săptămână bună, plină de reuşite şi lucruri pozitive. Racii se reinventează, Vărsătorii dau de succes oriunde s-ar duce. Berbec Berbecii au o săptămână cu furtună. Șapte negativ denotă o situație de furie, dispută, orgoliu rănit. Pot fi plini de nervi dacă nu se temperează și apare...

Sărbătoriții zilei de astăzi 30 octombrie 2023
Sărbătoriții zilei de astăzi 30 octombrie 2023
30 octombrie 2023Local

Află cine se sărbătoreşte astăzi 30 octombrie 2023: Alina Foca - profesor la Liceul „Regina Maria”, Andrei-Gabriel Toma (Killman) - Dorohoi, Mihai Țigănescu - preot Protopopiatul Dorohoi, Dorin Dohotaru - profesor Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni, Cezara Mîndrescu - Dorohoi, Petru...

Infuzie cu scorțișoară pentru slăbit rapid
Infuzie cu scorțișoară pentru slăbit rapid
30 octombrie 2023Sanatate

Reteta slabit cu infuzie de scortisoara. Relativ puțin utilizată, scorțișoara este totuși un condiment plin de virtuți foarte apreciate de medicamentele chineze și ayurvedice. În spatele gustului său puternic adesea asociat cu iarna, se ascunde un set întreg de beneficii pentru sănătate. În acest...

Pui dulce-acrișor... varianta rapidă
Pui dulce-acrișor... varianta rapidă
30 octombrie 2023Retete culinare

Ingrediente: 1 piept de pui dezosat 1 praz potrivit 1 morcov mic jumatate de ardei gras ulei pt prajit 1 praf pudra ghimbir 1 plic cu maglavais Mod de Preparare: Pieptul de pui se taie in bucati si se calesc pt cateva minute in wok in 2 linguri de ulei incins se adauga pudra de ghimbir. Legumele...

Patru tineri au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs noaptea trecută la Darabani
Patru tineri au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs noaptea trecută la Darabani
29 octombrie 2023 Galerie fotoLocal

Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, noaptea trecută, pe raza localității Darabani. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau trei băieți și o fată. La fața locului s-au...

Incendiul izbucnit la un tablou electric putea lăsa o femeie din Frumușica fără acoperiș deasupra capului
Incendiul izbucnit la un tablou electric putea lăsa o femeie din Frumușica fără acoperiș deasupra capului
29 octombrie 2023Local

Casa unei femei din localitatea Frumușica a fost în pericol în noaptea dintre sâmbătă, 28 octombrie 2023, spre duminică, 29 octombrie 2023, în urma unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Proprietara a observat că iese fim de la tabloul electric și a sunat după ajutor...

„La școală în siguranță!” activitate desfășurată alături de jandarmi la Liceul „Regina Maria” Dorohoi - FOTO
„La școală în siguranță!” activitate desfășurată alături de jandarmi la Liceul „Regina Maria” Dorohoi - FOTO
29 octombrie 2023 Galerie fotoInvatamant

Activitate de prevenire a unor comportamente nocive, antisociale la Liceul „Regina Maria” Dorohoi, desfășurată împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Detașamentul Dorohoi. Sub îndrumarea consilierului școlar, prof. Verenciuc Ștefania Larisa, a prof. Amariei Nicoleta,...

Sărbătoriții zilei de astăzi 29 octombrie 2023
Sărbătoriții zilei de astăzi 29 octombrie 2023
29 octombrie 2023Local

Află cine se sărbătoreşte astăzi 29 octombrie 2023: Ion Marius Purice - Detașamentul de Pompieri Dorohoi, Mihaela Huncă - fost deputat, Elisa Mihai - asistent medical generalist, Mugurel Diaconu - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din...