Top stiri Dorohoi News
Anunturi
Vezi toateStiri de ultima ora
Poliţiştii Poliţiei Oraşului Ştefăneşti, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul judeţean DJ 294 B au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din localitatea Stânca. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea...
Un nou proiect marca Hidtoplasto - Pe podul viaduct din Fălticeni, aflat la ieșirea spre Spătărești, va fi restricționată circulația de la 4 benzi la 2 benzi în vederea montării rosturilor de dilatație. Drept urmare, pentru executarea lucrărilor, circulaţia rutieră şi pietonală va fi parţial...
Considerând mulțumirea o trăsătură fundamentală în prezentul cotidian, Clubul de Jurnalism al Liceului „Regina Maria” Dorohoi (coord. șef al cluburilor de jurnalism al liceelor din Dorohoi Birta Andrei, coord. al clubului de jurnalism „Regina Maria” Burlacu Daniela) a organizat o activitate de...
„Frumusețea naturii este egalată numai de frumusețea sufletului” - Victor Hugo Pornind de la această idee, Consiliul Școlar al Elevilor liceului „Regina Maria” Dorohoi în colaborare cu Clubul de Jurnalism a început șirul activităților cu tema „Schimbările Climatice” din cadrul Săptămânii Educației...
Ultima zi lucratoare a saptamanii vine cu vreme urata si temperaturi foarte scazute fata de ultimele saptamani. Vineri, vor fi averse in toata tara, in unele zone sub forma de lapovita si ninsoare. Meteorologii anunta maxime de 3 grade in Moldova, 11 in Maramures, 14 in Crisana, 12 in Transilvania,...
Filme de acţiune, animaţie, actiune dar şi thriller, este oferta cu care Cinematograful Melodia vine în această săptămână. Biletele pot fi rezervate la numărul de telefon: 0729000094 . Midway / Bătălia de la Midway Regia: Roland Emmerich Cu: Woody Harrelson, Mandy Moore, Patrick Wilson, Luke Evans...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 22 noiembrie 2019: Silvia Mariana Buhaianu - Liceul Regina Maria Dorohoi, Ioan Clim - din Dorohoi stabilit în San Roque, lucrează la Radio ProDiaspora. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la...
Balonarea si durerea abdominala sunt simptome comune, resimtite de majoritatea dintre noi. In mod normal, senzatia dispare destul de rapid si tu iti poti continua rutina zilnica. Cu toate acestea, uneori balonarea ar putea semnala ceva mai grav. Un simptom aparent banal, precum balonarea, poate...
Ingrediente: o conopida medie un piept de pui 2 morcovi 1-2 radacini mici de hrean (e in functie de cat de iute mancati) 150 gr iaurt gras (eu folosesc cel de tip grecesc) 2-3 linguri de maioneza 1 ou sare, piper dupa gust Mod de preparare: Pieptul de pui se pune la fiert in apa cu sare. Se aduna...
Prefectul Dan Şlincu a convocat azi o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), în calitate de preşedinte al acestei comisii, pentru acordarea unei locuinţe modulare. Potrivit reprezentantului guvernului în teritoriu, la secretariatul CJSU a fost înregistrată azi o adresă...
Pompierii botoșăneni au fost solicitați puțin după ora 11:00, sa intervină pentru a evacua o persoana inconstienta dintr-o locuință de pe raza satul Cotîrgaci, comuna Roma. Apelantul a precizat ca a simțit un miros înțepător când a deschis ușa. Preventiv, întrucât nu se cunoștea sursa mirosului,...
Prefectul Dan Şlincu, alături de membrii Comisiei Tehnice Judeţene pentru coordonarea activităţii de organizare a alegerilor pentru preşedintele României din 2019, a participat azi la o videoconferinţă convocată de ministrul Afacerilor Interne (MAI), Marcel Vela, pe tema pregătirilor pentru...
Un accident a avut loc în dimineața zilei de joi, 21 noiembrie 2019, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi. O femeie care se afla pe o trecere de pietoni a fost izbită de o mașină care nu i-a acordat prioritate. Femeia se angajase în traversare prin loc marcat și semnalizat corespunzător,...
Şi în acest an sunt continuate activităţile la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţa Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele...
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Botoşani, împreună cu poliţiştii Secţiei Rurale nr. 6 Pomârla şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Suceava, miercuri 20 noiembrie, au efectuat un control pe linia respectării prevederilor legale privind transportul, primirea depozitarea şi...
În conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștință publica următorul proiect de act normativ, care a fost inițiat și urmează a fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Dorohoi: Proiect de hotărâre...
Un grav accident rutier a avut loc joi dimineață, 21 noiembrie 2019, pe Calea Națională din municipiul Botoșani. O femeie de 71 de ani se află în stare gravă după ce a fost lovită de un autocar chiar pe trecerea de pietoni. Victima a ajuns la spital în stare critică cu otoragie pe partea stângă,...
Primăria Municipiului Dorohoi a atribuit în data de 20.11.2019 contractul de proiectare și execuție lucrări pentru investiția „Realizare zonă de agrement în municipiul Dorohoi prin reutilizarea terenurilor din zona Polonic”. Investiția este finanțată prin fonduri europene nerambursabile, având...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 21 noiembrie 2019: Cristina Nicoleta Olariu - astistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Mihaela Răileanu - profesor Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Cristina Vasiliu - profesor Grupul Scolar Industrial Bucecea, Elena Luiza Găbinat - profesor Scoala...
Intrarea Maicii Domnului în Biserică are loc pe 21 noiembrie și este prima sărbătoare cu cruce roșie a Postului Crăciunului. În această zi credincioșii au dezlegare la pește în Postul Mare, merg la biserică și se roagă. Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Cea mai puternică rugăciune către Maica...
Toate femeile știu că zona abdomenului este una problematică. În jurul taliei se depunde cel mai ușor grăsimea, însă de dispărut, dispare foarte greu. Așadar, dacă nu facem sport constant și avem excese culinare, talia este cea care are prima de suferit din punct de vedere estetic. Pentru o talie...
Ingrediente: 350-400 g faina 250 g zahar pudra 150 g nuca macinata 2 plicuri zahar vanilat 250 g margarina 500 g lapte 6 linguri faina 6 linguri zahar 1 pachet margarina 150-200 g capucino Mod de Preparare: Zaharul, zaharul vanilat, faina, nuca macinata si margarina se amesteca bine. Pana rezulta...
Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Leorda a ajuns în stare gravă la spital, marți, 19 noiembrie 2019, după ce un copac s-a prăbușit peste el. Omul se afla la tăiat lemne într-o pădure privată din localitate, iar la un moment dat un copac a căzut peste un cireș putred, care la rândul său l-a...
Joi, 21 noiembrie 2019, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dl Nechita Adrian Oros, împreună cu directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), dl. Adrian Pintea vor efectua o vizită maraton în județul Botoșani, cu scopul de a prelua cât mai multe...
Vrei să te distrezi și nu ai găsit până acum un loc potrivit, VEGAS este un local ce funcționează atât sub formă de PUB, zilnic între orele 09:00 - 00:00, cât și sub formă de CLUB DE NOAPTE, de vineri până duminică între orele 22:00 - 05:00. Acest local oferă clienților săi nu numai un loc dinamic...
În data de 20.11.2019, primarul Municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu s-a întâlnit cu ultimii 3 antreprenori ale căror planuri de afaceri au fost selectate pentru finanțare în Apelul 02 al Concursului de planuri de afaceri Business Start Dorohoi, 2019, din cadrul proiectului „Comunitatea...
În luna noiembrie 2019, un număr de 32 de cadre didactice de la Liceul „Demostene Botez” din Truşeşti, de la Liceul „Ştefan D. Luchian” din Ştefăneşti şi de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Mihălăşeni, jud. Botoşani, finalizează Programul 2 de formare -Metode și instrumente pentru incluziune școlară, în...
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a ajuns în stare critică la spital, după ce a fost mușcat de un șobolan. El a fost internat la Secția de Boli Infecțioase, existând suspiciunea că are leptospiroză. În urmă cu câteva zile, bărbatul a mers să își ajute mama să care lemnele pentru iarnă. La un moment...
Spitalul Municipal Dorohoi scoate la concurs, în data de 10 decembrie 2019, următoarele posturi vacante: - un post de – asistent coordonator, în cadrul Compartimentului Neonatologie, perioadă nedeterminată; - un post de îngrijitoare, în cadrul scției Interne II, perioadă nedeterminată. Relaţii...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 20 noiembrie 2019: Cristina Buchi - profesor LTS Ion Pillat Dorohoi, Viorel Olariu - secretar Şcoala cu clasele I-VIII Brăeşti, Nicu Cuciureanu - Poliția Dorohoi, Adrian Macuc - fost viceprimar comuna Dimăcheni, Ovidiu Dodu, Dumbrăvița, șofer S.C. Atlassib. Redacția...
In timpul noptii, corpul se odihneste si metabolismul scade. Daca si tu iei cina la ore imposibile, pui presiune asupra ficatului si risti sa te ingrasi. De aceea, iti recomandam sa consumi aceste bauturi inainte de culcare. Iti vor detoxifia ficatul si te vor ajuta sa slabesti. 1. Ceai de musetel...
Ingrediente: 1 kg mere, 50 g zahar, un plic zahar vanilat, o lingurita scortisoara, 200 g faina, 100 g unt, 1 galbenus, 1 lingura vin alb, 2 linguri zahar, 1 lingura smantana, un praf de sare, 4 albusuri, 100 g zahar. Mod de Preparare: Merele se dau pe razatoarea cu dintii mari. Se pun intr-o...
Atât buletinele de vot necesare pentru cel de-al doilea tur de scrutin la alegerile prezidențiale, cât şi procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării, respectiv timbrele autocolante cu menţiunea “Votat” au ajuns în această seară la Botoșani. Sub paza asigurată de reprezentanți ai...
DACĂ AŢI VĂZUT ACEASTĂ PERSOANĂ SAU CUNOAŞTEŢI DATE DESPRE EA, ANUNŢAŢI DE URGENŢĂ CEA MAI APROPIATĂ UNITATE DE POLIŢIE SAU APELAŢI NUMĂRUL GRATUIT 112 ! MATRAȘI ANTONIA - Născută la 15.01.2004, în mun. Botoșani, judeţul Botoșani, domiciliată în sat Sarafinești, comuna Corni, judeţul Botoşani Luni...
Părintii/reprezentanți legali care pleacă la muncă in străinătate şi îşi lasă copiii minori acasă, au obligaţia să notifice autoritatile cu cel putin 40 de zile înainte de a părăsi ţara, potrivit reglementarilor actuale ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului....
Aproape 100 de pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști locali, medici și asistenți, pompieri voluntari, dar și specialiști ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgenta au participat astăzi, la un amplu exercițiu organizat în zona industriala a municipiului Botoșani. La...
Aflați de la furnizorul dvs. de gaze naturale care este termenul la care expiră verificarea instalației și alegeți firma care să execute aceste lucrări; Activitatea este asigurată, la fiecare doi ani, de către firme autorizate ANRE; Sunt lucruri care nu suportă amânare, fiindcă aceasta poate să...
Centrul Națíonal de Informare și Promovare Turistică Dorohoi împreună cu CNIPT Botoșani și Consiliul Județean Botoșani, a încheiat cu succes promovarea turistică și cultural – artistică a județului, în cadrul Târgului de Turism al României, perioada 14 – 17 noiembrie 2019. În toate cele patru zile...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 19 noiembrie 2019: Sergiu Rădăcină - fost administrator al cantinei Stipo Dorohoi, Adrian Ignat - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la [email protected] Autor: DorohoiNews.ro
Berbec Începi să acorzi mai multă atenție persoanelor importante din viața ta. Reușești să îți organizezi timpul astfel încât să poți să te ocupi de responsabilitățile pe care le ai, dar și de oamenii dragi ție care au nevoie de atenția ta. Taur Petreci timp alături de partenerul de cuplu și chiar...


















