Accident pe strada Spiru Haret din Dorohoi. Vezi ce alcoolemie avea șoferul!

13 nov. 2016, Infractional
Accident pe strada Spiru Haret din Dorohoi. Vezi ce alcoolemie avea șoferul!

În timp ce conducea un autoturism pe strada Spiru Haret din municipiul Dorohoi, vinery 11 noiembrie, în jurul orei 16.35, C. M. de 55 de ani, din municipiul Dorohoi, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de  0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!