Șapte persoane din Pomîrla au ieșit la iarbă verde, în plină epidemie de Covid-19. Află cum s-a terminat petrecerea

22 apr. 2020, Infractional
Șapte persoane din Pomîrla au ieșit la iarbă verde, în plină epidemie de Covid-19. Află cum s-a terminat petrecerea

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr.6 Pomârla, marți 21 aprilie, s-au sesizat din oficiu în urma unor postări apărute pe o reţea de socializare, la data de 19.04.2020, constând în fotografii în care apăreau mai multe persoane care participau la o ieşire în aer liber, în extravilanul localităţii Pomârla. 

În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea celor care au fost prezenţi în locul respectiv, în persoanele a şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 44 de ani, toţi din localitatea Pomârla. 

Cu excepţia minorului de 14 ani, toate persoanele au fost sancţionate contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020 cu amendă în valoare totală de 15.000 de lei. 

Vă aducem la cunoştinţă faptul că şi în perioada următoare, vom continua acţiunile de tip „blitz” pe raza judeţului, pentru verificarea respectării prevederilor ordonanţelor militare aflate în vigoare.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!