Asigurare falsă folosită pentru a circula în România, descoperită de Polițiștii de Frontieră din Dorohoi

17 mai 2021, Infractional
Asigurare falsă folosită pentru a circula în România, descoperită de Polițiștii de Frontieră din Dorohoi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, care utiliza o asigurare auto falsificată.

În data de 15 mai a.c., în jurul orei 22.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Pomârla, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de cetăţeanul român P.G., în vârstă de 29 de ani.

Existând suspiciuni asupra documentelor prezentate, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că poliţa de asigurare auto, emisă de autorităţile din Bulgaria, nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind falsificată.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  uz de fals.

Galerie foto (2)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!