Braconieri prinşi de poliţiști! Peste 25 de kilograme de pește viu eliberat în mediul natural

25 mar. 2023, Infractional
Braconieri prinşi de poliţiști! Peste 25 de kilograme de pește viu eliberat în mediul natural

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică și reprezentanți ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi au organizat vineri 24 martie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, în zona Lacului de Acumulare - Negreni. 

Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 05:00 - 09:00, iar în cadrul acestora au fost identificate 7 plase tip monofilament, în care era prinsă cantitatea de peste 25 de kilograme de pește viu. 

Peștele a fost eliberat în mediul natural, iar plasele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament și tenativă la furt calificat. 

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!