Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Competiția Națională de dezbateri World Schools

 „S-ar putea să greseşc şi s-ar putea să ai dreptate, dar prin efortul nostru ne-am putea apropia de adevăr” - Karl Popper
     
În perioada 8-11 noiembrie 2012, s-a desfăşurat la Slănic Moldova, Competiţia Naţională de dezbateri Word Schoools, partea a III-a a proiectului “Tinerii în viaţa comunităţii - comunicarea socială”, proiect iniţiat şi organizat de ARDOR (Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică) Moldova, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Elevilor, ARDOR Dobrogea şi ARDOR Oltenia,  şi  finanțat de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret.
  
Elevii cu experiență în domeniul dezbaterilor și membrii Consiliului Național al Elevilor au format cele 22 de echipe mixate, moţiunile discutate fiind: “Ar trebui ca în învățământul superior să fie admiși candidații care au desfășurat activități de voluntariat în timpul liceului” şi “Interzicerea rețelelor de socializare este justificată.”
    
Reprezentanţii Colegiului Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi - Cărăuşu Andreea (clasa a XI a E ), Ifrim Elisabeta ( clasa a IX –a C ) şi Rotariu Eduard (clasa a XI a E) -  au participat la această competiţie, elevele Cărăuşu Andreea şi  Ifrim Elisabeta obţinând Menţiune, echipele lor clasându-se în primele 8 dintre cele 22 participante.
   
Dezbaterile au apărut încă din Grecia antică, fiind o expresie a democraţiei populare. Dezbaterile formale au fost reintroduse ca metodă de educaţie la sfârşitul secolului al XIX-lea, când primele competiţii de dezbateri au fost organizate în universităţile de pe coasta de est, în vestul Statelor Unite şi în California.
    
Cluburile de dezbateri din cadrul ARDOR utilizează formatele de dezbateri Karl Popper - adresat în principal elevilor de liceu, Parlamentare - adresat în principal studenţilor şi World Schools Style - adresat elevilor de liceu. Aceste formate au în comun abordarea unei teme (afirmaţii) din două perspective diametral opuse. Astfel, există 2 echipe alcătuite din 3 membri, dintre care una trebuie să susţină şi cealaltă trebuie să nege/combată tema pusă în discuţie, echipele fiind denumite afirmatoare (Guvern), respectiv negatoare (Opoziţie). Această abordare, de tip pro-contra, le dezvoltă  participanţilor capacităţile de a analiza probleme controversate din multiple perspective, oferindu-le o imagine nedistorsionată de prejudecăţi, îi obligă să emită judecăţi asupra unui fenomen sau fapt folosind criterii obiective, şi totodată să apere o poziţie folosind argumente susţinute de dovezi şi nu de opinii.
    
În esenţă, tehnicile de dezbateri dezvoltă toleranţa făţă de opiniile adverse, gândirea critică, persuasiunea, concizia şi claritatea în exprimare, ascultarea activă şi critică, capacitatea de argumentare, stilul de prezentare într-o apariţie publică şi abilităţile de lucru în echipă. (prof.coord. Ifrim Monica.) (DorohoiNews)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Competiția Națională de dezbateri World SchoolsCompetiția Națională de dezbateri World Schools (2)Competiția Națională de dezbateri World Schools (3)
DorohoiNews.ro, 12-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

12.11.2012 la 22:19

Felicitari! Bravo pentru aceste tipuri de activitati.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro