Discuţii între profesori, părinţi şi elevi în cadrul „Să spargem tăcerea”

10 mar. 2011, Invatamant
Discuţii între profesori, părinţi şi elevi în cadrul „Să spargem tăcerea”

În cadrul proiectului „Să spargem tăcerea”,iniţiat în Franţa şi desfăşurat în parteneriat cu şcolile din judeţ, s-a desfăşurat miercuri, 9 martie 2011, la Colegiul Naţional „Grigore Ghica”, a doua întâlnire de acest gen. De această dată discuţiile au fost pe baza temei violenţei, în încercarea de a găsi cauze şi soluţii pentru înlăturarea acesteia din viaţa de zi cu zi. Discuţiile care au avut loc în Aula „Dimitrie Pompeiu” au fost purtate între prof. Ciprian Mândrescu, elevi, părinţi şi profesori.
    
Activitatea a început cu vizionarea unui filmuleţ despre lupta pentru supravieţuire în viaţa necuvântătoarelor, care a dus la definirea agresiunii ca o asigurare a nevoilor. Cel de al doilea filmuleţ vizionat a fost pus sub sloganul „Children see, children do”, scoţând în evidenţă faptul că adultul este responsabil, fiind un adevărat model pentru copii, care devin automat imitatori ai celor mai mari. Dintre cauzele violenţei identificate amintim: nevoia de a deţine controlul, lipsa educaţiei, complexul de inferioritate sau marginalizarea. Căile de ameliorare propuse de adulţi au fost :comunicarea, implicarea sau compasiunea, iar concluzia la care s-a ajuns a fost:”Violenţa poate fi controlată prin raţiune, cumpătare şi educaţie.” (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!