Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Altfel, Smirdan_02

Programul „Școala altfel” cu tema „Să știi mai multe, să fii mai bun!” (7 - 11 aprilie 2014) a însemnat pentru elevii claselor a II - a și a IV - a de la Școala Profesională „Sf. Ap. Andrei” Smîrdan, desfășurarea mai multor activități în care aceștia s-au implicat cu entuziasm, un motiv în plus de a se apropia și mai mult de tot ceea ce înseamnă școală. Sub îndrumarea d-l înv. Luca Ovidiu - Lucian, s-au realizat diferite tipuri de activități: culturale, de educație estetică, ecologică, a timpului liber, artistico - plastică, religioasă, pentru sănătate. Dintre acestea, amintim activitatea „Împreună pentru un viitor verde”.

Cei mici au desfășurat activități de igienizare a sălii de clasă și în curtea școlii și au plantat puieți de pomi fructiferi. O altă activitate apreciată de elevi a fost „O carte pentru fiecare” în cadrul căreia s-a urmărit dezvoltarea interesului pentru lectură. Părinții invitați au lecturat povești oferind un exemplu copiilor care au conștientizat importanța cărților în viața noastră, a tuturor. În cadrul aceleiași teme, cu sprijinul d-nei bibliotecar Avîrvărei  Paula, elevii au vizitat Biblioteca Comunală Suharău. De asemenea, scene și personaje din lecturile îndrăgite au fost reprezentate în desenele copiilor, folosite ulterior la confecționarea unei cărți de povești.

Tot în cadrul acestei săptămâni, elevii au mai desfășurat activități precum: „Fantezie și creație de Paște” și „Vrem să creștem sănătoși!”. Astfel, micii artiști au realizat ouă de Paște în tehnici diferite promovând semnificația sărbătorilor pascale. În ultima zi a săptămânii, cu ajutorul părinților am realizat produse culinare pe bază de fructe cu scopul formării deprinderilor de igienă alimentare dar și identificarea de către elevi a unor reguli simple de viaţă sănătoasă. Am încheiat activitatea prin dans și mișcare, elevii conștientizând importanţa exerciţiilor fizice pentru o dezvoltare armonioasă. Mai trebuie menționată activitatea în parteneriat desfășurată la Școala Gimnazială Nr. 2 Suharău din cadrul proiectului „Joc și creație”.
     
Activitățile au fost atractive pentru cei mici, consolidându-se astfel relațiile dintre ei, dar și dintre școală și familie. (înv. Luca Ovidiu – Lucian)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Altfel, Smirdan_02Scoala Altfel, Smirdan_01Scoala Altfel, Smirdan_03Scoala Altfel, Smirdan_04Scoala Altfel, Smirdan_05Scoala Altfel, Smirdan_06Scoala Altfel, Smirdan_07Scoala Altfel, Smirdan_08Scoala Altfel, Smirdan_09Scoala Altfel, Smirdan_10Scoala Altfel, Smirdan_11
DorohoiNews.ro, 14-04-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împărtășește durerea ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro