Înscrierea în şcoli şi grădiniţe, cu aviz de la medicul de familie, fără analize medicale

30 iul. 2015, Invatamant
Înscrierea în şcoli şi grădiniţe, cu aviz de la medicul de familie, fără analize medicale

Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei pregătesc un ordin comun care va stabili că şcolile şi grădiniţele nu vor mai solicita analize bacteriologice pentru intrarea copiilor în colectivitate, ci doar adeverinţă de la medicul de familie, a declarat miercuri secretarul de stat Dorel Săndesc.

„Pregătim un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei pentru a prezenta explicit condiţiile medicale necesare înscrierii copiilor în unităţile de învăţământ, la începutul anului şcolar. Începând din anul şcolar 2015-2016, elevii vor prezenta o adeverinţă de la medicul de familie prin care se atestă faptul că respectivul copil sau elev este clinic sănătos şi nu suferă de o boală contagioasă", a spus Dorel Săndesc, potrivit mediafax.ro.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii a precizat că, de fapt, nici actualele reglementări nu obligau la efectuarea exudatului faringian sau al coproculturii, însă, într-un vechi obicei, care datează de mulţi ani în urmă, multe unităţi de învăţământ mai solicită, obligatoriu, prezentarea acestor analize bacteriologice.

În cazul în care medicul de familie consideră necesară realizarea acestor analize, întrucât suspectează o anumită boală, cu certitudine acesta va trimite copilul să facă analizele bacteorologice, după care va putea elibera avizul medical pentru intrarea în colectivitate, a adăugat Săndesc.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!