„FIR DE MĂRȚIȘOR” 2019 - Concurs Interjudețean aflat la a VII-a ediție, organizat de Grădinița Nr. 8 Dorohoi - FOTO

12 mar. 2019, Invatamant
„FIR DE MĂRȚIȘOR” 2019 - Concurs Interjudețean aflat la a VII-a ediție, organizat de Grădinița Nr. 8 Dorohoi - FOTO

Fiecare început de primăvară este sărbătorit an de an la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Dorohoi/Școala Gimnazială Nr. 1, în cadrul Festivalului-Concurs Interjudețean „Fir de mărțișor”.

Ajuns la cea de-a VII-a ediție, concursul este înscris în CAERI 2019 în acest an școlar la poziția 446 și se adresează copiilor de vârsta de 4-8 ani urmărind exersarea şi dezvoltarea aptitudinilor interpretative, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat între instituţiile implicate - unităţi preșcolare și şcolare şi între cadrele didactice, stimularea potenţialului creativ al copiilor și dezvoltarea spiritului de competiţie a copiilor din grădiniţe și clasa pregătitoare;

Și în acest an ca și în edițiile trecute, s-a remarcat numărul mare de participanți la ambele secțiuni: la secțiunea interpretare a putut fi urmărită evoluția a peste 400 copii cuprinși în 50 de de formații din   grădinițele: 4, 6, 8, 10, Albă ca Zăpada și Ștefan cel Mare și Sfânt Dorohoi, Grădinițele Pomârla, Cordăreni, Brăești, Știubieni, Dumbrăvița și Scoala Spiru Haret Dorohoi iar la secțiunea creație au fost înregistrate cca 500 lucrări, mărțișoare, felicitări, colaje, picturi, sosite din foarte multe orașe ale țării.

Președintele juriului, inspector pentru eduacția timpurie, prof. Cristina Sfeclă și membrii juriului: prof. Marcel Dupu, prof. Anișoara –Doinița Dupu, prof. Ionel Ursea – Baciu, prof. Mihai Ciprian, prof. Mariela Dupu, responsabil al Bibliotecii Municipale Dorohoi, Pădurariu Elena, Prof. Marinica Boureanu și Alina Apostol - reprezentant al părinților,  au apreciat pregătirea de excepție a copiilor urmând ca evoluția lor să fie recompensată cu premiile I, II, III  și premii special în perioada imediat următoare.

Mulțumim Asociației părinților „Licuricii Dorohoi” și LSI Dorohoi care au făcut posibilă derularea în bune condiții a proiectului.

Galerie foto (31)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!