Școala de vară „Cu profesorii la joacă!” la cea de-a treia ediție - FOTO

24 iul. 2019, Invatamant
Școala de vară „Cu profesorii la joacă!” la cea de-a treia ediție - FOTO

În perioada 15-19 iulie 2019, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi a găzduit a treia ediție a Școlii de vară „Cu profesorii la joacă!”.

Scopul școlii de vară a fost cel de socializarea, prin adaptare la celălalt, prin respectarea regulilor de grup. Indiferent de vârstă, copiii au avut ocazia de a-și însuși noi cunoștinte, de a-și dezvolta abilitățile și de a și le exersa pe cele existente.

Copiii s-au implicat cu entuziasm în activități în mijlocul naturii, ateliere creative, jocuri de rol sau alte activități practice prin intermediul cărora elevii au pătruns în tainele informaticii. 

Aducem pe această cale mulțumiri partenerilor, colaboratorilor, personalului didactic voluntar, personalului nedidactic pentru sprijin și implicare în  reușita activităților. (consilier educativ prof. Olariu Mihaela)

Galerie foto (19)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!