Copii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” și Grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi, în așteptarea lui Moș Nicolae - FOTO

12 dec. 2019, Invatamant
Copii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” și Grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi, în așteptarea lui Moș Nicolae - FOTO

În preajma sărbătorilor, sufletele noastre se deschid, știind că la ușile caselor vor bate colindătorii cu picioarele înzăpezite și cu glasurile fierbinți, purtători de urări ce nu-și pierd niciodată prospețimea, farmecul și forța lor.

E perioada anului în care simțim nevoia de a petrece timp în sânul familiei. O mare familie s-a reunit vineri, 6 decembrie 2019, în cadrul unui parteneriat încheiat între Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza Dorohoi reprezentată de doamna director, prof. Paula-Mihaela Stoleru și Grădinița Ștefan cel Mare și Sfânt Dorohoi, reprezentată de doamna director, prof. Anişoara Doinița Dupu.

În asteptarea lui Moș Nicolae, elevii clasei a IV-a B, coordonați de doamna prof. Anca Moscalu au realizat o activitate de identificare și amplificare a conduitei în spiritul acestei zile cu semnificație creștină, împreună cu preșcolarii Grupei Florile, coordonați de doamnele prof. Elena Leancă și prof. Cătălina Simona Leancă. Copiii instituțiilor partenere au interpretat colinde, marcând astfel debutul Sărbătorilor de Iarnă.

Au fost realizate lucrări artistico-plastice referitoare la sărbătoarea Sfântului Nicolae, lucrările obținute fiind expuse în cele două instituții partenere. 

În decembrie, zi șase,
Mare bucurie-n case.
Voci aprinse, hărmălaie,
A venit Moș Nicolae!

Galerie foto (11)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!