Misiune contracronometru a pompierilor botoșăneni. Au salvat o tânără de 16 ani dintr-o fântână

23 aug. 2021, Local
Misiune contracronometru a pompierilor botoșăneni. Au salvat o tânără de 16 ani dintr-o fântână

O tânără de 16 ani, din satul Storești, comuna Frumușica, a fost salvată dintr-o fântână, după o misiune contracronometru a pompierilor botoșăneni. S-a întâmplat duminică seară, 22 august 2021. Alarma a fost dată chiar de mama ei. 

La fața locului s-au deplasat pompierii de la Punctul de Lucru Flămânzi și o ambulanță aparținând SJA. La sosirea forțelor de intervenție, fata era conștientă, dar se plângea că o doare un picior și îi este frig, întrucât stătea în apa până la genunchi. Cu ajutorul unei scări, unul dintre salvatori a coborât în fântâna adâncă de peste patru metri și a ajutat-o să ajungă la suprafață. 

Aceasta a preluata de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Urmează ca organele abilitate să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!