Elicopter american apărut din senin în Vama Siret. Aparatul de zbor a survolat zona graniței cu Ucraina, iar soldații au vorbit cu localnicii

17 feb. 2022, Local
Elicopter american apărut din senin în Vama Siret. Aparatul de zbor a survolat zona graniței cu Ucraina, iar soldații au vorbit cu localnicii

Mai mulți militari americani, conform însemnelor de pe uniforme, au fost observați miercuri, 16 februarie, în Vama Siret, relatează Monitorul de Suceava.

Potrivit sursei citate, militarii au coborât dintr-un elicopter, au verificat zona aproximativ zece minute, după care s-au urcat în aparatul de zbor care a continuat să o survoleze.

Elicopterul UH-60M Blackhawk apare înregistrat pe flightradar24 ca fiind al US Army.

În cele zece minute, militarii au interacționat chiar și cu localnicii, cărora le-au răspuns cu ”Hello” la salut, dar nu a dat detalii când au fost întrebați despre prezența lor.

Prefectura Suceava a precizat că autoritățile locale și județene nu au fost informate despre vreo misiune a americanilor în zonă, mai notează sursa citată.

Surse neoficiale au declarat că nu doar elicopterul din imagini ar fi survolat zona județului Suceava, ci și un avion RQ-4A Global Hawk al US Air Force.

Elicopterul ar fi oprit apoi să alimenteze cu combustibil, plecând apoi către baza Kogălniceanu.

Click AICI pentru video

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!