Bărbat dat dispărut de familie, găsit decedat în apropierea locuinței

17 dec. 2022, Local
Bărbat dat dispărut de familie, găsit decedat în apropierea locuinței

Polițiștii botoșăneni au fost sesizați sâmbătă, 17 decembrie 2022, cu privire la faptul că un bărbat, de 75 de ani, din municipiul Botoșani a părăsit, în mod voluntar domiciliul, la data de 13 decembrie 2022, iar până în prezent nu a revenit. 

La câteva ore după ce au fost demarate operațiunile de căutare a bărbatului, acesta a fost găsit decedat în apropierea locuinței.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă efectuarea autopsiei care va stabili cu exactitate cauza decesului.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!