Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

jandarmi

Jandarmii s-au deplasat pe strada Aleea Criva din municipiul Dorohoi, duminică, 09 martie 2014, la ora 13:00, în urma unui apel 112, unde era sesizat un scandal.

Echipajul de jandarmi care a ajuns la locaţia indicată în apelul 112, a constatat că cele relatate de către apelant se confirmă, trei bărbaţi fiind sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 400 de lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În aceeaşi zi, dar cu două ore mai târziu, a fost reclamat tot un scandal, de această dată la un bar, situat însă pe aceeaşi stradă din Dorohoi.

Surpriză sau nu, doi dintre cei trei sancţionaţi anterior cu amendă pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice au „recidivat”, de această dată refuzând să părăsească localul la solicitarea barmanului de serviciu, care nu a mai vrut să îi servească cu băuturi alcoolice, motiv pentru care au găsit de cuviinţă să îi adreseze injurii şi ameninţări cu acte de violenţă.

Pentru faptele săvârşite, cei doi au fost  sancţionaţi de către jandarmi cu câte 600 de lei fiecare.
În municipiul Botoşani, jandarmii au intervenit la două baruri, de pe strada Calea Naţională, respectiv strada Pacea, doi bărbaţi şi o femeie fiind sancţionaţi cu amenzi totalizând 1000 de lei, pentru provocare de scandal, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi adresare de injurii, fapte săvârşite tot pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

jandarmi
DorohoiNews.ro, 10-03-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro