Românii care deţin maşini înscrise în alte state vor putea circula cu ele în ţară maximum 30 de zile de la dobândire. Asta dacă se aprobă modificarea legii privind circulaţia pe drumurile publice, lansată în dezbatere publică de Ministerul de Interne, potrivit Realitatea TV.
Proiectul prevede ca persoana care conduce maşina înmatriculată în alt stat să fie menţionată în talon drept proprietar, iar documentele să fie traduse şi legalizate în limba română. „Se propune ca autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, să poată circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului", se menţionează în proiectul iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne.
În caz contrar, Poliţia va putea reţine talonul şi numerele de înmatriculare, iar acestea vor fi restituite statului emitent, dacă situaţia nu se remediază în 5 zile. Neplata amenzii aferente va avea şi ea consecinţe nedorite. „Se propune introducerea sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligaţiei de a achita amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege", prevede acelaşi proiect.
Modificările vin în contextul în care Guvernul a modificat, recent, şi taxa de înmatriculare, transformată în timbru de mediu, care creşte pentru autoturismele dotate cu motoare euro 4 şi 5.
DOAR 30 DE ZILE CU NUMERE DE BULGARIA
„Se propune ca autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, să poată circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului".
Adio maşini înmatriculate în Bulgaria! MAI va modifica legea privind circulaţia pe drumurile publice
COMENTARII VIZITATORI (0)
Fii primul care adauga un comentariu!






Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.