În baza unui Ordin al Ministerului Sănătăţii, copiii care nu au vaccinurile la zi nu vor fi primiţi la grădiniţă sau la şcoală

12 sept. 2013, National
În baza unui Ordin al Ministerului Sănătăţii, copiii care nu au vaccinurile la zi nu vor fi primiţi la grădiniţă sau la şcoală

Copiii cărora din diverse motive nu le-au fost administrate vaccinurile prevăzute în calendarul naţional de imunizări nu vor fi primiţi în colectivităţi. În baza unui Ordin al Ministerului Sănătăţii, nr. 1955/1995, minorii nu vor putea fi înscrişi la grădiniţă sau la şcoală dacă nu au toate vaccinurile făcute.

„În unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, publice sau private, se vor primi numai copiii şi tinerii care prezintă documente medicale ce atestă starea lor de sănătate şi efectuarea imunizărilor profilactice obligatorii”, se arată în respectivul Ordin.

Secretarul Colegiului Judeţean al Medicilor Suceava, medicul de familie Irina Badrajan, a informat ieri că în ultimii ani tot mai mulţi părinţi refuză să-şi vaccineze copiii, de frica unor efecte secundare. Irina Badrajan a ţinut să precizeze că părinţii iau o decizie periculoasă pentru sănătatea copiilor lor dacă sar peste vaccinurile obligatorii, deoarece acestea sunt principalele mijloace de prevenţie împotriva unor boli contagioase.

Ea este de părere că, în ultimul timp, teama de imunizare a apărut din cauza publicităţii negative făcute vaccinurilor, îndeosebi pe internet. Mulţi părinţi şi-au pierdut încrederea în autorităţi şi se tem că imunizările sunt periculoase, după ce surse neoficiale au „bombardat” cu informaţii privind posibilele efecte negative ale administrării vaccinurilor, spune Irina Badrajan.

„Noi dezavuăm acele opinii ostile, acele atitudini care sunt contrare intereselor populaţiei. Dacă există în istoria medicinii nişte paşi extrem de importanţi, aceia sunt reprezentaţi de vaccinuri, care au salvat cele mai multe vieţi. Anumite grupuri au indus ideea că vaccinurile ar putea provoca autism, paralizii sau alte probleme de sănătate, ceea ce este complet neadevărat”, a declarat secretarul Colegiului Judeţean al Medicilor Suceava. Sursa: monitorulsv.ro

 

DorohoiNews.ro



inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!