Drama din familia Iacob Ridzi! De ce afecţiune suferă fostul ministru, dar şi copiii săi

23 feb. 2015, National
Drama din familia Iacob Ridzi! De ce afecţiune suferă fostul ministru, dar şi copiii săi

Monica Iacob Ridzi, în vârstă de 38 de ani, suferă de o boală rară a sângelui, afecţiune pe care a avut-o şi tatăl ei.

„Monica s-a pregătit psihologic pentru ce e mai rău, însă tragedia este pentru copii, cei doi fiind foarte legaţi de ea. Boala de care suferă, leucopenie, este la fel de gravă ca leucemia. Să-mi arătaţi mie medic pregătit sau spital penitenciar dotat pentru a trata aşa ceva. Orice virus poate declanşa o boală gravă fatală, pentru că ea are un sistem imunitar scăzut. Ce închisoare oferă condiţii igienico- sanitare normale? Statul e îndreptăţit să îi ia libertatea, dar nu şi viaţa”,
a declarat pentru Libertatea.ro un apropiat al familiei, care a dorit să rămână anonim.

Anul trecut, Monica Iacob Ridzi a fost operată la o clinică din Viena, pentru că în urma stresului boala i s-a agravat. Ar avea nevoie de un transplant de măduvă, i-au spus specialiştii austrieci, pentru a se recupera, însă se pare că până acum nu a fost găsit nici un donator compatibil. Mai mult, se pare că Andrei, fiul de 5 ani al fostului ministru, şi fiica Maria, de 2 ani, ar avea şi ei aceleaşi probleme de sănătate.

Condamnată definitiv la cinci ani de închisoare, Monica Iacob Ridzi este încarcerată la secţia exterioară a Penitenciarului Gherla din Cluj-Napoca, unde va rămâne pe perioada carantinei, respectiv 21 de zile.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!