Top stiri Dorohoi News

Stiri de ultima ora

Ioana Amelia Marișcu strălucește la etapa națională a Olimpiadei de Matematică: Mențiune, Medalie de Argint și calificare la baraj

Ioana Amelia Marișcu, elevă la Colegiul Național ,,Grigore Ghica” Dorohoi, s-a remarcat în aceste zile la etapa națională a Olimpiadei de Matematică, unde a obținut Mențiune și Medalie de Argint, două distincții care o plasează în rândul celor mai valoroși tineri matematicieni ai țării. Performanța...

Etapa Națională Culinariada 2026, organizată la Șendriceni

Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuţă Şendriceni, a organizat joi, 2 aprilie 2026, etapa naţională a Concursului naţional de nutriţie şi alimentaţie sănătoasă din cadrul proiectului „Culinariada”, ediţia a VII-a, concurs cu expoziţie gastronomică-secţiunea II „Preparate tradiţionale locale şi zonale”...

Măsuri dispuse de structurile M.A.I. cu prilejul Paștelui Catolic și Floriilor

POLIȚIȘTII VOR FI LA DATORIE - Pentru ca perioada Sărbătorilor de Florii și a Paștelui Catolic și să fie petrecută în siguranță, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani vor suplimenta efectivele și vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale,...

Alertă de inundații în Botoșani: autoritățile, mobilizate în urma codurilor portocaliu și galben

Având în vedere avertizările hidrologice Cod portocaliu și galben de inundații pe râurile Miletin, Siret și Jijia, autoritățile din județul Botoșani sunt în stare de alertă. Toate instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență sunt pregătite să intervină pentru protejarea...

Birocrație mutată în online la instituțiile statului din Botoșani

„Așa se face dintotdeauna" nu a mai funcționat. De la 6 aprilie, primăriile și Consiliul Județean Botoșani trimit actele pentru control de legalitate exclusiv electronic. 70.000 de foi pe an. Un teanc cât un bloc de două etaje. Tipărite, expediate prin poștă, manipulate și arhivate fizic pe bani...

Obiceiuri de Florii pentru atragerea sănătății și a norocului. Ce se mănâncă în Duminica Floriilor

Floriile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Sărbătoarea vestește apropierea Paștelui. În această zi, credincioșii merg la biserică cu ramuri de salcie. Floriile reprezintă una dintre marile sărbători creștine și amintesc de momentul în care Iisus Hristos a...

Sărbătoriții zilei de astăzi 3 aprilie 2026

Află cine se sărbătoreşte astăzi 3 aprilie 2026: Mariana Carp - medic de familie Dorohoi, Florentina Grigoraș - Grădinița nr.6 Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la [email protected] Autor: DorohoiNews.ro

Sfaturi practice pentru o circulație periferică bună

Când discutăm despre circulația periferică, ne referim la fluxul sanguin către extremitățile corpului, în special mâinile, picioarele și degetele. Acestea sunt regiunile anatomice situate cel mai departe de inimă, ceea ce face ca circulația periferică să fie susceptibilă la afectare în anumite...

Ragout vegetarian

Ingrediente: 1 ceapă rosie 2 căței de usturoi 265 gr fasole albă (din conservă, scursă) 140 gr de porumb (din conservă, scurs) 200 gr coulis de roșii 1 lingură de ulei de măsline 1 lingura de oregano 1/2 linguriță pudră de ardei Sare 10 măsline negre pătrunjel (după gust) 1 lămâie 120 gr de orez...

Săptămâna Verde la Școala Gimnazială „Dimitrie Romanescu” Dorohoi - FOTO

Săptămâna Verde reprezintă o inițiativă educațională esențială, menită să apropie elevii de natură și să îi responsabilizeze în ceea ce privește protecția mediului. În cadrul acestui program, activitățile desfășurate îi ajută pe tineri să înțeleagă problemele actuale ale mediului și să descopere...

Dorohoian reținut după ce a furat o mașină s-ar fi deplasat într-o altă localitate

La data de 01 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pe numele unui tânăr, din municipiul Dorohoi, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În urma...

Tânăr arestat preventiv pentru furt calificat și tentativă la operațiuni financiare în mod fraudulos

La data de 01 aprilie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pe numele unui tânăr, de 37 de ani, din județul Caraș-Severin pentru comiterea...

Acțiune pentru menținerea unui climat de ordine publică la Dorohoi

La data de 01 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomârla, nr. 5 Mihăileni și un specialist din cadrul Registrului Auto Român au desfășurat activități de menţinere a unui climat de ordine şi...

Protopopiatul Dorohoi anunță programul Pelerinajului de Florii

Protopopiatul Dorohoi, în colaborare cu Seminarul Teologic Dorohoi și unitățile de învățământ din zona Protopopiatului Dorohoi, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Dorohoi, are deosebita bucurie de a vă invita să participați la Pelerinajul de Florii, care va avea loc sâmbătă, 4 aprilie...

2 Aprilie - Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului!

Anual, în data de 2 aprilie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, scopul principal fiind înțelegerea și acceptarea persoanelor cu tulburări de spectru autist, promovarea incluziunii sociale și informarea publicului larg privind nevoile speciale ale...

Două proiecte din Săptămâna Verde – FOTO

În Săptămâna Verde, Școala Gimnaziala „Dimitrie Romanescu” structură a Scolii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, Dorohoi a realizat în parteneriat cu Școala Gimnaziala „Spiru Haret” - Proiectul educațional „Gândim verde”. Activitatea a avut ca scop formarea unei atitudini responsabile față de mediul...

Cod Portocaliu și Galben de inundații pe râurile Siret, Jijia, Miletin și afluenții acestora

Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Siret, Jijia; Miletin și afluenții acestora și au instruit: - Cod portocaliu pe râul Miletin, de mâine, de la ora ora 09:00, până sâmbătă, la ora 12:00; - Cod galben pe râurile Siret și Jijia de astăzi, de la ora 18:00, până sâmbătă, la...

Educație prin tradiție: Clubul Copiilor Dorohoi reprezentat la expoziția UNESCO 70 România de la Palatul Parlamentului

Participarea elevilor de la Clubul Copiilor Dorohoi la expoziția aniversară „UNESCO 70 România – Educație prin tradiție, patrimoniu pentru viitor”, organizată la Palatul Parlamentului – Camera Deputaților, a reprezentat un moment deosebit de afirmare a talentului și implicării tinerelor generații...

Excelență la Liceul „Regina Maria”, Dorohoi - 6 calificări la etapa națională a olimpiadelor de Informatică, AI și TIC

Performanța nu este o coincidență, ci rezultatul unei ecuații în care pasiunea și talentul elevilor se întâlnesc cu viziunea și implicarea profesorilor. În acest an, Liceul „Regina Maria” își reafirmă statutul de pol al excelenței, reușind o performanță remarcabilă: 6 elevi calificați la etapele...

Medalie de bronz obținută de un elev al Clubului Sportiv Școlar Botoșani

În perioada 27-28 Martie 2026, la Mioveni- Argeș , a avut loc finala Campionatului Național de Karate Interstiluri, unde sportivul Aramă Raul, legitimat la Clubul Sportiv Școlar Botoșani și antrenat de domnul profesor Honceru Petru Cristian, a obținut medalia de bronz. Rezultatul obținut este unul...

Atenție, Cod galben de ploi însemnate cantitativ!
Atenție, Cod galben de ploi însemnate cantitativ!
2 aprilie 2026Local

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de ploi pentru județul Botoșani, de astăzi, până pe 04 aprilie a.c., la ora 18:00. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite, izolat, de descărcări electrice....

Elevă a Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi premiată la etapa județeană a Olimpiadei „Cultură și spiritualitate românească”
Elevă a Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi premiată la etapa județeană a Olimpiadei „Cultură și spiritualitate românească”
2 aprilie 2026Invatamant

Etapa județeană a Olimpiadei interdisciplinare de Limba și Literatura Română și Religie, un concurs de prestigiu care provoacă elevii să exploreze profunzimile identității naționale prin prisma textului literar și a valorilor spirituale, a avut loc sâmbătă, 28 martie 2026. Printre protagoniștii...

e-Factura pentru persoane fizice intră în vigoare. Ce formular se depune până pe 26 mai
e-Factura pentru persoane fizice intră în vigoare. Ce formular se depune până pe 26 mai
2 aprilie 2026Economic

Sistemul e-Factura va deveni obligatoriu pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în România, începând cu 1 iunie 2026. Ordinul ANAF nr. 378/2026, publicat marți în Monitorul Oficial, introduce Formularul 082 și actualizează procedura de înscriere în registrul dedicat....

SINAXAR – 2 Aprilie – Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni
SINAXAR – 2 Aprilie – Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni
2 aprilie 2026Cultura

Sfântul Cuvios Tit a trăit pe vremea în care Biserica lui Hristos se confrunta cu erezia iconoclastă. Iubind din tinereţe pe Hristos, fericitul Tit s-a lepădat de lume şi a îmbrăţişat viaţa monahală, trăind într-o mănăstire cu viaţă de obşte. Întreaga sa viaţă s-a păzit curat cu trupul şi cu...

Sărbătoriții zilei de astăzi 2 aprilie 2026
Sărbătoriții zilei de astăzi 2 aprilie 2026
2 aprilie 2026Local

Află cine se sărbătoreşte astăzi 2 aprilie 2026: Nicolaie Miclescu - Dorohoi, Daniela Ionescu - profesor învățământ primar la Școala Gimnazială „Mihail Kogalniceanu” Dorohoi, Turceac Liliana - prof. înv. preșcolar la Grădinița cu P.P Nr. 8 Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani!...

Care sunt simptomele unei inimi mărite?
Care sunt simptomele unei inimi mărite?
2 aprilie 2026Sanatate

Better Health scrie că o inimă mărită nu este o boală în sine, ci un simptom al unei probleme de bază care face ca inima să lucreze mai mult decât în mod normal. Multe cauze includ boala coronariană, cardiomiopatia dilatativă idiopatică, hipertensiunea arterială și boala valvulară. Tratamentul...

Hummus de fasole albă
Hummus de fasole albă
2 aprilie 2026Retete culinare

Ingrediente: 300 gr fasole alba fiarta 1 catel de usturoi 20 gr de tahini sucul de la 1/2 lamaie 5 gr de chimen macinat 60 gr de lapte de cocos 30 gr ulei de susan sare - dupa gust piper - dupa gust Decor: Sumac (optional) cepsoara Mod de Preparare: Scurgeti bine fasolea alba, apo adaugati-o...

Restaurant DOI CASTANI Dorohoi - Meniu de Paște pentru toate gusturile
Restaurant DOI CASTANI Dorohoi - Meniu de Paște pentru toate gusturile
1 aprilie 2026Informatii utile

Sărbătorile pascale sunt despre familie, liniște și mese pline de gust autentic. La Doi Castani, am pregătit pentru tine un meniu special, cu preparate tradiționale și ingrediente alese cu grijă, exact cum se face „ca acasă”… dar cu rafinament de restaurant. - Platouri bogate și proaspete - Ciorbe...

ATENȚIE! Val de tentative de fraudă asupra conturilor de Whatsapp
ATENȚIE! Val de tentative de fraudă asupra conturilor de Whatsapp
1 aprilie 2026Informatii utile

Polițiștii botoșăneni au identificat în ultima perioadă un tip de înșelăciune care se răspândește rapid prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Astfel, a fost identificată o metodă prin care infractorii exploatează încrederea utilizatorilor pentru a prelua controlul asupra conturilor de...

Cooperare pentru siguranță – convocarea semestrială a Serviciilor Private pentru Situații de Urgență
Cooperare pentru siguranță – convocarea semestrială a Serviciilor Private pentru Situații de Urgență
1 aprilie 2026Administratie

La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga" al Judeţului Botoșani a avut loc, astăzi, convocarea semestrială a șefilor Serviciilor Private pentru Situații de Urgență (SPSU) din județ. Activitatea a fost organizată de specialiștii din cadrul Serviciului Pregătire pentru...

Polițiștii alături de elevi în cadrul programului „Școala altfel”
Polițiștii alături de elevi în cadrul programului „Școala altfel”
1 aprilie 2026 Galerie fotoLocal

La data de 31 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat activități cu preșcolarii Grădiniței nr. 2 Săveni și elevii Liceului Teoretic Dr. Mihai Ciucă Săveni. Prin activități interactive, copiii au învățat cum să fie în siguranță atât la școală, cât și în afara ei....

Solidaritate în ploaie la Marșul pentru Viață din Dorohoi
Solidaritate în ploaie la Marșul pentru Viață din Dorohoi
1 aprilie 2026 Galerie fotoCultura

În pofida vremii ploioase, câteva sute de persoane din zona Protopopiatului Dorohoi s-au adunat duminică, 29 martie 2026, în Parcul Cholet, pentru a transmite comunității și societății un mesaj de solidaritate pentru mamă și copil, în cadrul Marșului pentru Viață, desfășurat anul acesta sub tema...

„Viitorul în mâinile noastre!” – lecție interactivă despre reciclare pentru elevi și preșcolari
„Viitorul în mâinile noastre!” – lecție interactivă despre reciclare pentru elevi și preșcolari
1 aprilie 2026 Galerie fotoInvatamant

În cadrul programului „Săptămâna Verde”, elevii din clasa a IX-a E de la Liceul "Regina Maria" Dorohoi coordonați de consilier școlar prof. Verenciuc Larisa și prof. Amariei Nicoleta, alături de copiii de la Grădinița cu Program Prelungit "Ștefan cel Mare" Dorohoi coordonați de doamnele educatoare...

Două persoane rănite în urma unui accident rutier produs la Frumușica
Două persoane rănite în urma unui accident rutier produs la Frumușica
1 aprilie 2026 Galerie fotoLocal

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe un drum din localitatea Frumușica. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare,...

Performanțe remarcabile la Olimpiada de Istorie la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Performanțe remarcabile la Olimpiada de Istorie la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
1 aprilie 2026Invatamant

Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi își confirmă încă o dată prestigiul prin rezultatele deosebite obținute de elevii săi la Olimpiada de Istorie. Gheorghiescu Anastasia Giulia, elevă în clasa a X-a C, s-a calificat la etapa națională a competiției, ocupând un loc pe lista suplimentară....

Bărbat ajutat de jandarmi să își recupereze telefonul mobil ce i-a fost furat în zona Pieței Centrale din Botoșani
Bărbat ajutat de jandarmi să își recupereze telefonul mobil ce i-a fost furat în zona Pieței Centrale din Botoșani
1 aprilie 2026Local

În ziua de luni, 30 martie 2026, în jurul orei 17.00, jandarmii botoșăneni au ajutat un bărbat în vârstă de 33 de ani să își recupereze telefonul mobil, sustras câteva minute mai devreme în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani. Jandarmii l-au observat pe bărbat în timp ce acesta discuta cu...

Depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat
Depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat
1 aprilie 2026Infractional

La data de 01 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, în localitatea Flămânzi, un autoturism, condus de către un tânăr, de 33 de ani, din comuna Frumușica. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta are dreptul...

Plasat în control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile după ce a jefuit un bătrân de 77 de ani
Plasat în control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile după ce a jefuit un bătrân de 77 de ani
1 aprilie 2026Infractional

La data de 31 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt. În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 18 martie...

SINAXAR – 1 Aprilie – Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul
SINAXAR – 1 Aprilie – Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul
1 aprilie 2026Cultura

Cuvioasa Maria s-a născut în Egipt şi încă de la vârsta de 12 ani a plecat din casa părinţilor ei şi s-a dus în Alexandria. Fiind tânără şi frumoasă, a căzut într-o mare robie a plăcerilor trupeşti. Îi ademenea pe mulţi bărbaţi tineri, dar şi bătrâni, cu care cădea în cumplitul păcat al...

Sărbătoriții zilei de astăzi 1 aprilie 2026
Sărbătoriții zilei de astăzi 1 aprilie 2026
1 aprilie 2026Local

Află cine se sărbătoreşte astăzi 1 aprilie 2026: Bianca Ecaterina Hangan - Asistent Medical Radiologie Imagistica Medicala Spitalul Municipal Dorohoi, Mihaela Gafincu - asistentă medicală Secția de Psihiatrie Spitalul Municipal Dorohoi, Ioan Bezerghean - Dorohoi, fost ofițer Ministerul Apărării...