Top stiri Dorohoi News
Stiri de ultima ora
Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați, sâmbătă 24 ianuarie, cu privire la două fapte distincte de dare de mită, în care polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au refuzat categoric sumele de bani...
Duminică, 26 ianuarie, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în prezența numeroșilor credincioși, au avut loc o serie de manifestări liturgice și comemorative dedicate împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române. Programul...
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează că în data de 27 ianuarie 2026 se vor executa lucrări de remediere a unei avarii survenite la rețeaua de alimentare cu apă, situată pe strada Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Dorohoi. Pe durata acestor intervenții, va fi întreruptă furnizarea apei...
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în luna februarie 2026, „Șezătorile Iernii”, ediția a XXXV-a, proiect cultural ce readuce în atenția publicului una dintre...
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost Patriarh al Constantinopolului pe vremea împăratului Arcadie (395-408) şi a împărătesei Eudoxia. Viaţa sa este relatată pe larg în data de 13 noiembrie, când se face pomenirea lui. Lucrarea sa neobosită în ogorul Domnului este amintită în data de 30 ianuarie, când...
Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 26.01.2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 280 locuri de muncă vacante astfel: Nivel studii: - superioare – 22 - medii – 258...
Vă invităm în această săptămână la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” la „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”, spectacol pe care îl puteți viziona în zilele de: joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 18:00 şi duminică, 01 februarie 2026, de la ora 11:00 şi 12:30. Spectacolul „Albă ca Zăpada şi cei 7...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 27 ianuarie 2026: Cătălin Luca - profesor la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Eveline Gafincu - Dorohoi, Ionuț Zazuleac - Dorohoi, Maria Lucica Micliuc - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din...
Inima unui adult sanatos bate de obicei de 60-90 de ori pe minut. in timpul somnului sau in cazul persoanelor tinere, sportive, antrenate, se accepta chiar si frecvente cardiace incepand cu 50 de batai pe minut. Exista insa unele afectiuni cardiace numite „bradiaritmii“, in care bataile inimii...
Ingrediente Pandișpan: 3 ouă 90 gr zahăr 90 gr faină Crema de cafea: 5 gălbenușuri 150 gr zahăr 65 gr de apă 210 gr de unt moale Extract de cafea Siropul: 75 ml de cafea 60 gr zahăr Decor: Pudră de cacao Mod de Preparare: Scoateți untul din frigider ca să se înmoaie. Pregătiți pandișpanul: Cu un...
Mitropolitul Iosif Naniescu, numit după canonizarea sa Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan. Rămânând de mic orfan de tată, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 26 ianuarie 2025: Axinia Știrbu - Dorohoi, Luciana Ionela Oprescu (Ursea) - Dorohoi, Ion Teleagă - centralist la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Dorohoi, Bogdan Caliniuc - jurnalist, BanulBotosanean.ro și TELE` M Botoșani. Redacția Dorohoi News urează tuturor La...
Miturile sunt ca legendele, au mereu un sambure de adevar. Pe de alta partea realitatea poate contrazice radical miturile, mai ales daca acestea s-au denaturat in timp sau daca date noi despre nutritie vin sa le infirme. Exact asta facem: confirmam sau infirmam cele mai populare mituri despre...
Ingrediente: 200 gr paste (aici pappardelle) 100 gr ricotta 100 gr somon afumat 1 șalotă (mică) smântână lichidă (sau puțin lapte) ulei de măsline extra virgin vin alb mărar uscat Mod de Preparare: Se toacă mărunt șalota și se prăjește într-o tigaie cu ulei de măsline extravirgin. Se adaugă somonul...
Ministerul Sănătății a anunțat extinderea unui program pilot, început în 2022, prin care farmaciile din întreaga țară vor putea deveni centre de vaccinare împotriva gripei sezoniere, oferind serul direct pacienților, în timp ce Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) recomandă vaccinarea...
În Italia, familiile cu copii în întreținere pot primi acum un sprijin financiar important prin alocația unică și universală. Aceasta ajută toți copiii, inclusiv pe cei cu dizabilități, indiferent de venit. Descoperă cine poate beneficia, cum se calculează suma și cum poți depune cererea rapid și...
Marele Grigorie s-a născut în cetatea Nazianz, către anul 328. A trăit pe vremea împăraţilor Valens (364-378) şi Teodosie cel Mare (379-395). Părinţii săi se numeau Grigorie şi Nona. Pentru vredniciile sale, tatăl său a fost făcut episcop de Nazianz. În tinereţe, Grigorie a studiat la cele mai...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 25 ianuarie 2026: Gabriela Bolohan - director Liceul Regina Maria Dorohoi, Florica Gabriela Carp - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Mirel Beșleagă - SC Punct Dorohoi, Ramona Ciobănașu - instructor de educație DGASPC Botoșani. Redacția Dorohoi News urează...
Perioada sărbătorilor este adesea asociată cu mese copioase, gustări delicioase și, uneori, excese bahice. Deși aceste momente festive sunt menite să aducă bucurie și relaxare, ele pot lăsa în urmă un sentiment de disconfort digestiv, oboseală și câteva kilograme în plus. Dacă te confrunți cu...
Ingrediente: 3 ouă 260 g dovlecei (aproximativ 2 dovlecei de mărime medie) 12 frunze de busuioc 100 ml ulei de semințe 100 g skyr (sau iaurt grecesc) 40 g brânză parmezan rasă 140 g făină 00 9 g praf de copt semințe de mac sare după gust piper după gust Mod de Preparare: Se spală bine dovleceii, se...
Un incendiu a izbucnit seara trecută într-o casă din orașul Darabani. Bunurile din jurul centralei termice, situată la parterul clădirii, au luat foc. La caz au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două...
Transportul școlar pentru elevii care fac naveta a fost reglementat diferit, începând cu 18 ianuarie, odată cu intrarea în vigoare a unei legi adoptate la începutul anului. Actul normativ vizează elevii din ciclurile primar, gimnazial și liceal care sunt școlarizați în alte localități decât cele de...
Ce trebuie să faci dacă îți schimbi domiciliul? Schimbarea domiciliului este un proces care poate părea simplu la prima vedere, dar implică mai multe responsabilități legale și administrative decât mulți își dau seama. Mutarea într-un alt oraș sau cartier nu înseamnă doar să îți iei bagajele și să...
Sfânta Xenia era din Roma, fiică de bun neam, tatăl ei fiind senator, bun creştin şi râvnitor în cele dumnezeieşti. Ajungând la vârsta maturităţii şi fiind pregătite toate cele de nuntă, Xenia a fugit de acasă împreună cu alte două fete tinere, credincioasele ei slujnice, dorind toate a se face...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 24 ianuarie 2026: Adriana Tuduruță - Dorohoi, Codruța Barariu - Dorohoi, Luminița Morariu - profesor Școala „Spiru Haret” Dorohoi, Brândușa Cîșlaru - administrator SC Flora Dorohoi, Elena Tomache - profesor Școala Văculești, Daniela Manolach, - profesor Școala...
Acest ghid este dedicat ție, dacă te confrunți cu dureri articulare cronice, rigiditate matinală sau ai fost diagnosticat cu o formă de artrită și îți dorești o abordare holistică, menită să reducă dependența de antiinflamatoarele de sinteză. Știu cât de frustrant poate fi să te trezești dimineața...
Ingrediente: 180 g paste (penne rigate) 1 cățel de usturoi 1 chilli 380 gr roșii decojite Pătrunjel după gust Sare după gust Ulei de măsline după gust Mod de Preparare: Se aduce la fierbere o oală cu apă sărată pentru a găti pastele. Între timp, puneți roșiile decojite într-un castron și...
Polițiștii din Botoșani au fost sesizați cu privire la o faptă de înșelăciune, comisă prin mijloace de comunicare la distanță, prin intermediul cărora victima a fost indusă în eroare și determinată să contracteze un credit și, apoi, să transfere banii în diferite conturi. Autorii, care au pretins...
Cu deosebită tristețe am aflat de trecerea la cele veșnice a domnului ing. Ionel Panțâru, colaborator, de-a lungul anilor, în cadrul multor proiecte derulate în Municipiul Dorohoi. Dispariția dumnealui lasă un gol în rândul profesioniștilor dedicați meseriei, pe care a dus-o la desăvârșire, însă ne...
Pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat poate fi stresantă, dar meditațiile private rămân un sprijin valoros pentru elevi. Totuși, cât costă, de fapt, în 2026? Am analizat prețurile orientative din principalele orașe, pentru Română și Matematică, astfel încât părinții și elevii să-și...
Sfântul Clement era din Ancira Galatiei şi s-a născut către anul 280 din tată păgân şi din mamă creştină, pe care o chema Sofia. A intrat în mănăstire la vârsta de 12 ani, iar pentru viaţa sa înţeleaptă şi pentru virtuţile sale a fost hirotonit arhiereu la 20 de ani. S-a nevoit în propovăduirea...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 23 ianuarie 2026: Carmen Ioana Brinzei - medic ORL, Liviu Enachi - Servicii Publice Locale Dorohoi, Didica Borta - învațătoare la Școala gimnazială Hilișeu-Crișan. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la...
Fierul este un mineral esențial pentru buna funcționare a organismului uman. Acesta joacă un rol crucial în transportul oxigenului de la plămâni către toate celulele corpului, prin intermediul hemoglobinei, o proteină din globulele roșii. De asemenea, fierul este implicat în numeroase alte procese...
Ingrediente: 8 felii de pâine pentru sandviș 1 cățel de usturoi câteva frunze de pătrunjel 5 linguri de ulei de măsline sare piper Mod de Preparare: Folosind un cuțit, tăiați felia de pâine feliată începând de la un colț, ușor în diagonală (spre partea opusă), dar nu până la capăt. Se repetă...
Strategia optimă la sloturi video și jocuri de masă de cazinou nu se rezumă doar la alegerea mizelor de pariere, la calculul de probabilități și la analiza altor aspecte tehnice, ci poate presupune în unele cazuri întreruperea sesiunii de gambling. Cea mai inspirată decizie se dovedește uneori...
ONG-urile „ARIPA 18” și ,,Asociația Profesională Puterea Oricărui Taximetrist" la nivel național cu filiale și sucursale au inițiat o acțiune în instanță împotriva Unității Administrativ-Teritoriale Dorohoi, Primăria Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi și primarul UAT-ului. Demersul juridic are ca...
Rezultatele muncii serioase și ale colaborării dintre administrațiile locale încep să se vadă. Proiectele pregătite cu responsabilitate în mandatul trecut devin, astăzi, investiții concrete în comunitățile din județul Botoșani. Acestea vizează modernizarea iluminatului public, precum și extinderea...
La data de 21 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Flămânzi. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat, de 55 de ani, a condus un autoturism în...
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat plata pentru 28.957 beneficiari ai tichetului de energie, în valoare totală de 1.447.850 de lei. Beneficiarii eligibili se pot prezenta la oficiile poștale cu factura emisă de furnizorul de energie și pot utiliza banii...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, la data de 21 ianuarie 2026 pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la...



















