ACCIDENT! Două persoane rănite după ce căruța în care se aflau a intrat într-un cap de pod!

9 ian. 2018, Infractional
ACCIDENT! Două persoane rănite după ce căruța în care se aflau a intrat într-un cap de pod!

Un bărbat de 37 de ani, din localitatea Dimăcheni, luni 8 ianuarie, în timp ce se deplasa cu atelajul hipo pe strada Principală de pe raza localităţii de domiciliu, pe fondul consumului de alcool, pierde controlul atelajului şi intră în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului hipo precum şi a unui alt pasager de 43 de ani, aceştia refuzând transportul la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri.

Bărbatul a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând să fie condus pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!