Dosar penal pentru un biciclist care a lovit o femeie și apoi a părăsit locul faptei

5 feb. 2019, Infractional
Dosar penal pentru un biciclist care a lovit o femeie și apoi a părăsit locul faptei

Un bărbat de 60 de ani care se deplasa luni, 04 februarie 2019, cu bicicleta pe un drum comunal de pe raza comunei Mihai Eminescu, pe fondul neatenţiei, surprinde şi accidentează o femeie de 66 de ani care se angajase, în calitate de pieton, în traversarea drumului public, prin loc nepermis şi fără să se asigure.

După producerea accidentului cei doi au părăsit locul faptei, ulterior deplasându-se la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Cele două persoane au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!