Cascadorie în toiul nopții la Dorohoi! Un tânăr de 21 de ani a rupt un stâlp, scuarul și mai mulți copăcei de pe bulevardul Victoriei

1 apr. 2019, Infractional
Cascadorie în toiul nopții la Dorohoi! Un tânăr de 21 de ani a rupt un stâlp, scuarul și mai mulți copăcei de pe bulevardul Victoriei

Duminică 31 martie, un tânăr de 21 de ani din municipiul Dorohoi care conducea un autoturism pe bulevardul Victoriei din aceeaşi localitate, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu un scuar şi un indicator rutier, ulterior răsturnându-se pe partea carosabilă şi oprindu-se în două vehicule parcate regulamentar.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, cu ocazia verificărilor s-a constatat că tânărul nu are asupra sa actele de identitate, iar inspecţia tehnică periodică a vehiculului este expirată din luna februarie 2019.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională, conform prevederilor OUG 195/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 1.305 lei şi reţinerea certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare, precum şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Galerie foto (2)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!